Şcoala iubitorilor de animale

Şcoala iubitorilor de animale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea animalului de companie. Pentru că tot mai mulţi stăpâni se plâng de problemele de sănătate ale prietenului necuvântător şi de costul ridicat al medicaţiei vom încerca, împreună cu medicul veterinar Dan Georgescu să facem un top al celor mai grave greşeli pe care le fac stăpânii în relaţia cu sănătatea animalului de companie, greşeli care duc la îmbolnăvirea, suferinţa şi, uneori, chiar la moartea animalului.

Când mergem la veterinar?

Dr. Dan Georgescu a subliniat, în primul rând, importanţa stabilirii unei relaţii directe cu o clinică veterinară, în condiţiile în care animalul este sănătos. „Înainte de a avea o problemă de sănătate, trebuie să te gândeşti că animalul are o viaţă, mai lungă sau mai scurtă, şi, cu siguranţă, va avea probleme. Niciodată nu te duci la doctor prima dată când e bolnav animalul. Trebuie să îl cunoşti, să intri într-o anumită relaţie cu medicul, cu echipa clinicii respective, să îţi câştige încrederea. Acolo primeşti sfaturile necesare pentru menţinerea stării de sănătate a animalului. Şi mai e ceva, clinicele veterinare vor avea întotdeauna grijă suplimentară faţă de pacienţii casei. E un secret! În momentul în care persoana are deja intrare, din start e pacientul casei şi va beneficia de o altă atenţie”, a subliniat dr. Georgescu.

Greşeli de creştere şi de hrănire

A doua problemă ar fi menţinerea stării de sănătate din punct de vedere al crescătorului, nu al medicului. „Dacă îl creştem cum se cuvine din punct de vedere alimentar, al locuinţei, plimbării, orelor de masă, animalul va avea şanse minime să se îmbolnăvească. Accidentele, bolile contagioase intră la «şi altele». Marea majoritate a bolilor primare pleacă de la condiţiile de creştere şi de hrănire, specificitatea rasei sau speciei. Degeaba după cinci ani în care a hrănit pisica greşit, pe sistemul «lasă că merge şi aşa!», te întrebi de ce s-a îmbolnăvit. Animalul este o obligaţie morală. El nu poate să-şi ia singur din frigider de mâncare, nu poate să se trateze singur şi tu, stăpân, ai obligaţia să îl menţii sănătos. Injecţiile nu le face stăpânul, tratamentul şi suferinţa nu le trăieşte stăpânul!”, a subliniat medicul veterinar Dan Georgescu.

Despre ce înseamnă excelenţă în medicina veterinară, despre cât de important este ca medicul veterinar să participe la congrese internaţionale în domeniu, să dispună de cele mai noi şi mai moderne echipamente medicale şi aparatură, despre importanţa de a fi la curent cu cele mai noi descoperiri, cărţi şi studii în medicina veterinară şi despre ce presupune această pregătire vom discuta data viitoare.

Anca Melinte

Citit 8170 ori Ultima modificare Duminică, 09 Octombrie 2011 16:32

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.