O campanie din care noi ar trebui să înţelegem că lor, autorităţilor investite cu voturi să ne guverneze, le pasă! În felul acesta aş defini ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în sistemul sanitar.
Cazul de la Slatina, dar şi cel din oraşul nostru se înscriu deja în seria întâmplărilor obişnuite din spitalele ţării, sau altfel spus îmi este greu să cred că lucruri similare nu se întâmplă periculos de des într-un spital românesc. E mare păcat că lucrurile stau aşa, dar aceasta este, de fapt, realitatea.
Voi continua spunând că am auzit astăzi vorbindu-se despre jurământul lui Hipocrat şi am izbucnit instinctiv în râs. Reacţia m-a uimit şi pe mine, dar asta s-a întâmplat pentru că, generalizând, problemele legate de sănătate au devenit un fel de piatră de încercare, iar dacă nu ai nervii tari şi nu poţi reacţiona în vreun fel în momentul în care ajungi într-un spital, nu îţi rămâne decât să te usuci încet şi singur, în speranţa că vei primi o mână de ajutor. În plus, nu sunt străine nimănui chestiunile legate de câţi bani ai de cheltuit dacă te îmbolnăveşti, asta deşi plătim mult şi constant la asigurări pentru a beneficia de serviciile medicale.
Ce ni se prezintă acum pe toate canalele media nu pare a fi, în opinia mea, altceva decât o campanie de imagine, din care cineva trebuie să câştige, iar alţii, puţini la număr, să mai şi piardă câte ceva.
Ce câştigă ministerul de pe urma unor astfel de iniţiative? O imagine de baubau justiţiar, condus de oameni gata să ia taurul de coarne şi să cureţe toată mizeria din sistem. Ce câştigăm noi, plătitorii de contribuţie CAS? Mai nimic, în afara unui spectacol ce se va termina în câteva zile fără vreun rezultat care să însemne stârpirea uscăturilor şi a mizeriei.
Cârcotaşii vor spune că anticipez sau mă pronunţ înainte de a şti cum se vor rezolva cazurile de la Slatina şi cel de la Galaţi. Şi nu e deloc aşa, pentru că atât Ministerul, dar şi Colegiul Medicilor mai au de rezolvat cazuri cel puţin la fel de grave de câţiva ani şi care zac încă prin sertarele autorităţilor medicale.
În urmă cu aproximativ doi ani, doi copii din Galaţi mureau în condiţii suspecte pe masa de operaţie, deşi s-a spus că ajunseseră la spital cu probleme care s-ar fi putut rezolva în mod normal fără prea mari complicaţii. Părinţii celor doi copii îşi plâng de atunci durerea în pumni fără să poată înţelege de ce li s-a întâmplat asta, în vreme ce ministeriabilii şi Colegiul Medicilor caută erori medicale la zi.
Cred că just ar fi fost ca acestor părinţi să li se spună măcar că nu a comis nimeni nici o greşeală şi că aşa a vrut Dumnezeu, numai să li se spună ceva! Dar nu li s-a întâmplat nimic celor acuzaţi de grave erori medicale, şi este puţin probabil că vor avea de suferit cândva. Sunt cazuri, inclusiv la Galaţi, ajunse în justiţie de aproape un deceniu, peste care s-a aşternut praful uitării. Sau sunt întrebări, cum ar fi cea despre medicul care a eliberat ilegal certificate medicale pentru directoarea Dobrea, la care cine ştie când se va primi un răspuns.
Asta mă face să mă îndoiesc, înainte de a-mi trece prin cap că ar putea exista şi bună intenţie în rezolvarea lucrurilor. În plus, sistemul e atât de găunos şi ermetic încât mi-e greu să cred că sancţionarea unor medici e un început în ce priveşte reforma sanitară, reformă despre care doar s-a vorbit însă pentru înfăptuirea căreia nu a ridicat, deocamdată, nimeni un pai.
