Oportunism glorios, demagogie până la osânză, populism pe banii noştri, interese meschine, troc, nepăsare vecină cu nesimţirea, tupeu de partid, pasiuni electorale, atacuri sub centură, fumigene, dispute fără rost, chiul … toate se lipesc ca etichetele pe fruntea Consiliului Local. Vin din urmă hotărâri pe colţul mesei, şedinţe „deîndată” începute azi şi terminate mâine, negocieri pe străvechea lege „eşti om cu mine sunt om cu tine”, PUD-uri şi PUZ-uri „cu bileţel”, dispariţii misterioase din şedinţe, bătutul prelung şi cu entuziasm al apei în piuă, absenţe în lanţ de la comisii urmate de semnături impertinente şi retroactive ale prezenţei pe toată luna. La toate astea se adaugă un „las’ că merge şi aşa” dublat de clasicul „aveţi (puţintică) răbdare” caracteristice „omului muncii” – primarul Dumitru Nicolae. În atmosfera asta încleiată şi ceţoasă s-a făcut, marţi după-amiaza, lumină. Aleşii locali au dovedit că pot fi şi altfel. Că pot fi o echipă, indiferent de culoare politică, de interese şi de indicaţiile de la sfântu’ partid. Au arătat că pot avea argumentele logice şi de bun-simţ şi că ştiu să le folosească în detrimentul unor discuţii întinse ca pelteaua şi utile ca frecţia la un picior de lemn. Şi mai cu seamă au dovedit că nu sunt doar o maşină (unsă) de vot, un malaxor care digeră pe nemestecate proiecte iniţiate exclusiv de primar. Am asistat la un foc încrucişat de argumente, de poziţii şi de opinii serioase, ferme, în faţa căruia primarul Dumitru Nicolae a fost silit să accepte că Teatrul Muzical are nevoie de un director interimar ALES de către legislativul Galaţiului. Aleşii nu s-au „muşcat” ca să-l pună şef pe „omul lor” care e mai frumos şi mai deştept decât „omul ălora”, ci au pledat pentru aceeaşi persoană. Şi mai e ceva, Teatrul Muzical nu e Apaterm cu 700 de salariaţi, generator de minim 1400 de voturi care pot face diferenţa între un primar ales şi un perdant. Pe scurt, Consiliul Local al Galaţiului şi-a meritat marţi după-amiază titulatura de Legislativ. Dacă aleşii nu ar fi decis să ia taurul de coarne, Muzicalul s-ar fi bălăcit în continuare în mocirla creată de ex-managerul Florin Melinte, întreţinută şi tolerată vreme de zece ani de aceeaşi autoritate locală formată – fără supărare! – din primar şi aleşi locali. Poate că prin forţa pe care au dovedit-o ieri – forţa argumentului şi a votului – consilierii locali şi-au spălat păcatul administrativ pe care l-au comis în toamna lui 2010, când au rămas orbi, surzi şi muţi în faţa gestului răvăşitor pe care l-au făcut artiştii îngenunchind în faţa lor. Oameni cu tâmple cărunte, tineri cu sânge fierbinte clocotind în inimi, au stat în genunchi rugându-se să fie izbăviţi de Florin Melinte. E adevărat, cu o floare nu se face primăvară. Mai ales că primarul pare pornit cu barda restructurării să decimeze personalul teatrului pentru a-l face după chipul ordonanţei care, în loc să reducă birocraţia, a avut taman efectul invers. Înainte de a decide dacă artiştii sunt prea mulţi şi prea rezistenţi la frigul cumplit al scenei, autorităţile ar trebui să-şi amintească de faptul că în vara lui 2010 au „inventat” o societate care să le pună la adăpost amploaiaţii de partid, economişti, tractorişti, jurişti, muncitori (ne)calificaţi, care şi-ar fi putut găsi de lucru şi în alte domenii în afară de administraţie. Artiştii au fost cei care au plătit marea poliţă a restructurării, când Teatrul de Păpuşi „Gulliver” a fost desfiinţat. Spuneam într-un editorial mai vechi că interesul nu poartă fesul, ci îl trage adesea pe ochi, ca să nu mai vadă consilierul nimic! Uite că se poate şi altfel! Sus cu fesul, jos cu interesul, dragi aleşi! Hai, până nu înţepeneşte de tot Galaţiul!
Sus cu fesul, jos cu interesul! Scris de Anca Melinte
Mai multe din această categorie:
