După ce Adrian Năstase a declarat în mod clar şi fără dubii că magistraţii care l-au judecat şi condamnat nu au făcut altceva decât să răspundă la o comandă politică, nu ştiu cum mi-au venit imediat în minte cuvintele preşedintelui Traian Băsescu, la „intervenţia cu românii”. În prima sa declaraţie publică de după protestele publice, şeful statului s-a referit şi la presiunile exercitate asupra judecătorilor, negând că ar putea face aşa ceva. „Băsescu face dosare”, şi-a început, discursul pe acest subiect, preşedintele, explicând nu numai că nu face aşa ceva ci şi că ar fi sub demnitatea unui preşedinte să comande DNA-ului sau judecătorilor să ia sau nu o decizie. În acelaşi discurs preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat eticheta de dictator în condiţiile în care acest lucru ar însemna să susţină „fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de poliţie, de parchet, de justiţie”. O adevărată autoflagelare pentru păcatul de a nutri bune intenţii către o societate putred de coruptă…
Este normal – chiar fără să facem trimitere clară la „Trofeul Calităţii” – că actele de corupţie trebuie sancţionate, în special atunci când ele sunt comise de persoane foarte cunoscute. Din ceea ce prezintă dosarul pentru care Adrian Năstase tocmai ce a fost condamnat, rezultă că acesta a abuzat de funcţia pe care o avea pentru a strânge bani de campanie electorală, tocmai din buzunarele bugetarilor şi tocmai într-o acţiune a bugetarilor. Legende despre cotizaţiile tuturor – aleşi sau numiţi politic - la campaniile electorale s-au tot făcut în România postdecembristă. Însă de la bârfele de salon şi până la realitatea dovedită, cu acte, cu argumente, cu martori este cale lungă. O cale pe care Adrian Năstase spune că nu a apucat-o, deşi decizia magistraţilor spune altceva.
Cum era şi de aşteptat, reacţia lui Năstase a fost să acuze magistraţii de servitute politică. A făcut aluzie la excesul de zel de care au dat aceştia dovadă, chemându-l la câte cinci termene pe săptămână. A spus fără ocolişuri că s-au exercitat presiuni politice puternice asupra judecătorilor, mai ales după ce a fost achitat într-un prim proces. Iar fostul candidat la preşedinţia României nu s-a oprit aici. A făcut referire la campania electorală în care se află Daniel Morar şi la faptul că acesta încearcă să îşi termine, în glorie, mandatul, probabil pentru a mai avea dreptul la un altul, sau doar ca să i se completeze capitolele de „excelent” ale CV-ului…
Eu, una, nu cred. Nu vreau, nu pot şi, repet, nu vreau să cred că ar fi sub demnitatea unui preşedinte să intervină într-un caz de corupţie. Ştiţi de ce? Pentru că Traian Băsescu a intervenit şi nu o dată. Este drept, a intervenit verbal, dându-şi cu părerea, în mod public, despre diverse cazuri anchetate. Poate că dacă părerile ar veni de la Tanti Leana din colţ, magistraţii nu ar da doi bani. Dar când îşi spune părerea preşedintele ţării, deja şi se cam dă „ora exactă”…
Pe de altă parte, nici nu pot să cred că magistraţii, cei care împart dreptatea în ţara asta, sunt corupţi. Sau sunt datori unui partid ori unui politician. Nu vreau să cred că telefonul de pe număr necunoscut, primit la miezul nopţii, îi sperie şi îi face să nu mai adoarmă până dimineaţă, de teamă că Cineva a aflat…
Nu vreau să cred acest lucru pentru că văd, zilnic, români care îşi caută dreptatea, cu speranţă, în justiţie. Şi nu aş dori ca ei să se întoarcă de acolo dezamăgiţi şi umiliţi că dreptatea li s-a împărţit conform algoritmului politic.
