După nebunia zăpezii, vin inundaţiile. Dacă nu cumva este vorba de vreo conspiraţie mondială a ecologiştilor anti-încălzirea globală, cu siguranţă că nu este de joacă: ONU ne-a trimis o avertizare serioasă cu privire la pericolul inundaţiilor ce ar putea fi provocate de topirea rapidă a zăpezii.
Cei care nu înţeleg pericolul ar trebui să facă un mic efort de imaginaţie şi să se gândească ce se poate întâmpla unei case de la ţară – din paiantă, aşa cum sunt cele de pe la noi – în condiţiile în care acum nămeţii aproape că ating acoperişul. Dacă zăpada s-ar topi într-o lună, ar fi o treabă, mai ales că ţăranii nu stau cu mâinile încrucişate şi încarcă roabă după roabă sau căruţele ducând omătul pe câmp. Ce te faci însă dacă muntele de apă îngheţată se topeşte în două-trei zile? Mai este nevoie să vorbim despre lipsa fundaţiilor sau de şubrezenia pereţilor fabricaţi din balegă amestecată cu pământ galben şi paie? Evident, ne referim la pericolul inundaţiilor din mediul rural, căci la oraş ai să vezi rar case din lut sau râuri revărsate din matcă.
Din păcate însă, inundaţiile despre care ne avertizează ONU ar fi trebuit să nu ne mai sperie acum. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu a existat zonă cu pericol de inundaţii care să nu fi fost sinistrată din cauza furiei apelor în ultimii cinci-şase ani.
Ce a învăţat România din inundaţiile anilor trecuţi, este o altă poveste. Este povestea omului care, după ce trece pericolul, răsuflă uşurat şi… atât. Este povestea primarilor care, deşi ştiu foarte bine că au sute de case construite fără autorizaţie, nu şi-au riscat popularitatea demolându-le doar pentru că au fost ridicate în zonă inundabilă. Este povestea edililor care, la adăpostul eternei motivaţii că nu pot amenda oamenii care şi aşa nu au bani de pâine, nu au aplicat legea în privinţa asigurării obligatorii a locuinţelor. Şi mai este povestea tristă a oamenilor sărmani care, deşi au fost martorii inundaţiilor devastatoare, au ales în continuare să îşi construiască locuinţele la fel: fără fundaţii, din chirpici. Cu siguranţă, săracul nu este vinovat că nu are bani să îşi ridice casă din cărămidă. Pe de altă parte, nu am auzit în aceşti ani de împliniri măreţe de vreun program guvernamental care să susţină financiar – măcar într-o măsură – construcţia de case solide în mediul rural. A fost, la un moment dat, intenţia doamnei Udrea de a construi în mediul rural case pentru specialişti – adică doctorii, profesorii, poliţiştii care făceau naveta -, locuinţe care cu siguranţă că ar fi fost ridicate cu bolţari şi nu cărămidă de chirpic. Proiectul însă nu a depăşit niciodată stadiul de intenţie şi, între timp, până şi posturile de poliţie s-au desfiinţat…
Situaţia din judeţul Galaţi spune foarte multe. Din cele aproape 1.500 de locuinţe aflate în pericol de a fi afectate de inundaţiile provocate de topirea zăpezii, numai vreo 400 au acea asigurare obligatorie a locuinţei. În consecinţă, dacă apele vor roade din pereţii de lut, din nou vom avea circa 1000 de familii sinistrate pentru care statul va trebui să investească bani în materiale de construcţie pentru refacerea locuinţelor. O altă tristă constatare este că printre localităţile în care s-au raportat case aflate în pericol sunt şi comune care au trecut cel puţin o dată prin iadul inundaţiilor. Vorbesc de Umbrăreşti şi Piscu, ambele care au pierdut sute de case la inundaţiile din 2005. Şi atunci, ca şi după inundaţiile din 2007, autorităţile locale au vorbit de inventarierea locuinţelor construite în zone de risc, ba chiar de demolarea lor. Evident, aşa ceva nu s-a întâmplat. Urmează, aşadar, posibila încercare a inundaţiilor, în care primarii comunelor vor avea de gestionat situaţii deosebite, chiar în acest an electoral. Iar cu tristele constatări de până acum, primarii nu prea mai au altă soluţie decât să înfiinţeze, iute, o fabrică de colaci de salvare. Şi pentru electorat şi, poate or rămâne câţiva şi pentru primari…
