Acum ceva timp am rămas siderat când, pe la mijlocul unei dezbateri despre „vremurile de tristă amintire”, un student m-a întrebat cu o seninătate dezarmantă ce este acela un CAP… Pe timpul lui Ceauşescu, iniţialele CAP formau un cuvânt comun, la fel cum astăzi toată lumea ştie ce este o pagină WEB sau un SRL. Dar pentru tânărul în cauză CAP nu însemna nimic. Şi nu era un caz singular!
Pentru cei mai tineri dintre noi, a vorbi despre vremurile când Cooperativele Agricole de Producţie (CAP-uri, adică) făceau parte din viaţa de zi cu zi e ca şi cum ai vorbi despre un univers paralel şi nu despre o realitate de care ne despart numai două decenii. Într-un fel, este mai bine aşa. Noile generaţii s-au desprins de trecut, perioada comunistă le este la fel de străină ca experienţă directă la fel cum mai tuturor celor din ziua de astăzi ne sunt străine realităţile din timpul războaielor mondiale.
Viaţa merge înainte, una este să trăieşti, alta este să înveţi despre o etapă istorică sau alta. Dar există totuşi nişte limite. Aşa cum în Şcoala Militară se studiază Arta Războiului de la Sun Tzu încoace sau în diplomaţie „Principele” lui Machiavelli face parte din lectura obligatorie, tot aşa, în agricultură - în agricultura românească măcar - a înţelege în profunzime ce au însemnat CAP-urile comuniste este obligatoriu.
Din acest motiv am rămas la fel de siderat ca în discuţia cu studentul când l-am auzit pe ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, vorbind despre CAP-urile din „Epoca de Aur” ca despre „o formă eficientă de exploatare a terenurilor”, chiar dacă „au fost, poate, pe o bază greşită”! Desigur, ministrul se referea la necesitatea asocierii agricultorilor, pentru a fi în cele din urmă mai productivi, mai competitivi şi de a depăşi stadiul aproape medieval al gospodăriilor de subzistenţă. Dar de aici până a da CAP-uri de exemplu e cale lungă.
„Baza greşită” de care vorbea ministrul a fost colectivizarea forţată, lacrimi şi sânge în lagăre, distrugerea valorilor morale şi a tradiţiilor pe care s-a ridicat satul românesc. Cât despre eficienţa economică, ea a fost una a unui sistem concentraţional, în care ţăranul era mai degrabă rob pe propriul pământ. Să păstrăm „principiile” CAP-urilor, ne îndeamnă ministrul. Care „principii”? Principiile de bază care au stat la baza CAP-urilor au fost cele ale statului totalitar şi ale partidului unic.
Şi chiar dacă unii nu mai ştiu ce înseamnă un CAP, în mentalul colectiv s-au păstrat până astăzi sechelele acelei perioade nefericite. Ţăranul – fermierul, cum i se spune mai europeneşte – fuge de comasarea terenurilor tocmai din cauza unor astfel de traume încă nedepăşite de societatea românească. La modul raţional se poate vorbi de competitivitate, dar satul românesc încă nu şi-a regăsit pe deplin sufletul, inima, valorile de altădată, alea din timpurile răzăşimii, nu ale comunismului. Poate că va mai fi nevoie de câteva generaţii pentru ca mentalul colectiv să se vindece. Poate nu se va vindeca pe deplin niciodată. Dar oricum ar fi, să nu ne jucăm cu cuvintele. Şi „binele” care ni l-au adus CAP-urile să nu-l dorim nici măcar duşmanilor noştri.
