Serviciile lu' peşte şi clientul prăjit

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

M-am simţit ca prin '88, când încă nu ştiam că aşteptam revoluţia la televizorul folosit ca suport decorativ pentru peştele de sticlă aşezat peste un mileu. Atunci erau două motive pentru care obiectul de mobilier cu tub cinescop funcţiona rareori. Primul era legat de faptul că nu aveam ce să privesc în afară de desenele animate cu "zaiţ pagadi", furate din eter, cu o antenă-sutien cocoţată la douăzeci de metri. Al doilea era că "se lua curentul" imediat ce reuşeam să izgonesc puricii din blana lui zaiţ.

O întâmplare recentă mi-a amintit de vremurile acelea. După Paşti, pe când drobul de miel aşternuse tihnit nişte grame în plus la gabaritul personal, am pornit calculatorul fără vreo intenţie clară. N-apuc să irosesc câţiva kbs., că, hopa, s-a luat curentul! M-au răvăşit amintirile neplăcute numaidecât, dar m-am potolit mintenaş cu gândul că vreun Dorel neliniştit şi sărbătoresc o fi legat nulul de clanţă în timp ce scormonea cu şurubelniţa în doză.

Am să aştept în linişte, mi-am zis, şi mi-am asumat poziţia de client înţelegător, care oricum nu are altă alternativă. Mi-a trecut prin cap cum aş fi putut să îmi procur singur serviciul ăsta, dar nu-mi venea altă idee decât să înfiinţez un parc eolian în spatele blocului, unde un vecin a ticluit un gard de mizerii care împrejmuieşte tufele de rostopască.

În fine, după vreo oră de aşteptare nerăsplătită, am zis să dau un telefon la Electrica. Un roboţel cu voce şaten deschis mi-a zis că "această convorbire va fi înregistrată", chipurile pentru îmbunătăţirea serviciului. În cazul ăsta am decis să nu vorbesc ca un tâmpit cu robotul şi să mai aştept câteva minute, poate vine.

Frica de întuneric din apartamentul comunist m-a împins ceva mai târziu să încerc încă o dată. Acum am aflat de la acelaşi robot că aş putea lăsa un mesaj, sau că am şi varianta să aştept până răspunde o voce blondă, mieroasă şi implicată. Am ales să aştept. Suna! A sunat vreo zece minute. Atât de mult a durat că mi se făcuse teamă că o să îmi cadă şi rezeva de curent din telefon. A răspuns! Numai că n-am apucat să zic de două ori alo, că s-a închis.

Am luat-o de la capăt, acelaşi robot, aceleaşi sfaturi, aceleaşi zece minute de aşteptare cu final neaşteptat. A răspuns! De data asta vorbeşte, nu închide... Întreb ce se întâmplă şi mi se livrează ferm informaţia că e avarie. "Bun, păi asta ştiu şi eu. Îmi puteţi spune cât mai am de aşteptat până la izbăvitoare revenire a minunilor evoluţiei tehnologice?", întreb, ca un netrebnic. "Păi, nu. Că e avarie", răspunde distinsa sfătuitoare. "Păi, vă pot ajuta cu ceva să aflaţi mai repede?", afirm impertinent. "Păi, nu", revine dumneaei. "Păi, atunci să aştept, asta e tot?", spun fără speranţă. "Aşteptaţi!", conchide ferm.

Aştept. Nu aveam nicio alternativă, deci primisem un sfat cât se poate de corect. Vreo 30 de minute aştept şi vine. Minune de Paşti! Mai că-mi venea să pun o ramură de măslin la tabloul electric să cinstesc ca atare intrarea tensiunii în conductori.

Aşadar mă bulucesc la calculator. Apăs zadarnic butonul de câteva ori. Nu voia să pornească. Am luat calculatorul în braţe şi da, mă denunţ, m-am dus cu el la IT-stul de serviciu. Prieteneşte mi-a zis că s-a prăjit. S-a prăjit sursa.

Halal servicii la standarde europene. Măcar în '88 nu mi-l prăjeau pe zaiţ de fiecare dată când luau curentul!

Citit 1243 ori Ultima modificare Marți, 24 Aprilie 2012 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.