Mi-aduc aminte că, imediat după Revoluţie, în 1990, elevii de la unele licee au avut nesperata şi irepetabila ocazie de a-şi schimba în mod democratic directorii care se comportaseră ca nişte vajnici comunişti. Eram atunci elevă în ultimul an la Pedagogic şi am respirat îndeaproape efervescenţa acelor zile, când umblam din clasă în clasă, pentru a ne vota directorul. Mă uimeşte şi acum faptul că, deşi eram aproape nişte copii, am făcut o alegere curată, în sensul că nu a ieşit director un profesor „de paie”, care să ne lase de capul nostru, ci unul exigent, care a dat apoi şi mai rău armata jos din pod. Dar, chiar şi aşa, nu am fi ales altul.
Nu sunt de părere că elevii sunt cei care ar trebui în mod obişnuit să stabilească managerii unei şcoli, voiam doar să atrag atenţia că alegerea noastră de atunci s-a făcut după un sistem clar de valori. Ceea ce, să recunoaştem deschis, lipseşte cu desăvârşire în şcoli în momentul de faţă, când valoarea a fost înlocuită de culoarea politică. Şi asta în condiţiile în care, culmea, Constituţia garantează faptul că şcoala este apolitică! Nu sunt nostalgică, dar aş prefera să se facă politică în şcoli ca pe vremea „Împuşcatului”, când ne plictiseam câte o oră pe săptămână citind din documente de partid şi de stat, dar profesorii îşi vedeau apoi de treburile lor pentru a ne învăţa carte.
Ceea ce se întâmplă acum în şcoala românească depăşeşte orice limite ale imaginaţiei, dar şi ale bunului simţ, din nefericire. Cadrele didactice de calitate s-au retras doar în activitatea pe care o au la clasă, pentru că, de ani de zile, de când directorii sunt puşi pe considerente politice, s-a încetăţenit ideea că la conducere ajung oameni care n-au nicio legătură cu exigenţele învăţământului. Doar ambiţii mărunte de ieşit, ca păduchele, în frunte.
Unde s-a ajuns după douăzeci de ani în care a funcţionat acest sistem? Cu toţii ştim foarte bine. Sunt şcoli (şi nu puţine!) conduse de oameni care nu au alte calităţi, decât pe acelea cerute la intrarea în clasa politică: se pricep la intrigi, la furturi şi la abuzuri ca nimeni alţii. Sunt directori care, pentru a ajunge în funcţii, s-au ocupat să le fabrice dosare celor pe care i-au destituit. Există alţii care, oricât de incompetenţi s-ar dovedi, dorm liniştiţi, cât timp joacă în hora partidului care trebuie.
Sub domnia bisericuţelor de diferite culori politice, dascălii care ar mai fi putut face ceva suferă de lehamite sau de frică. Din spaimă sau din comoditate aşteaptă să le facă alţii dreptate.
Deunăzi, în generozitatea celui care pleacă din partid, inspectorul general i-a sfătuit pe profesori să-şi aleagă singuri directorul. Poate e un moment când chiar se mai poate schimba ceva, înainte să intre în funcţiune alt sistem de alegere a managerului, bătut în cuie de Legea Educaţiei, prin care un cuvânt greu de spus îl vor avea consiliul local şi primăria. Iar cei care au înghiţit până acum ca directorul să le fie numit politic, în mod ilegal, vor trebui să accepte acest lucru cu acte în regulă.
