Premierul României (jurist la bază) lasă pe seama… Academiei Române sarcina de a elucida chestiunea acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului Educaţiei! Cum chiar ministrul cu pricina recunoaşte că e vorba de plagiat curat, dar zice că nu ştie cine l-o fi făcut în locul său, nu mai trebuie dovedit „ce”, doar „cine”! Mai lipsea ca Academia să dea şi amenzi de circulaţie... Forul care, în lipsă de bucurii adevărate, ne-a căptuşit, periodic, cu noi schimbări ale limbii române, dă din colţ în colţ, mai ales că premierul Ponta doar a zis că va solicita academicienii, nu şi-a făcut timp să şi trimită vreo scrisorică. Sau o fi vorba, ca în Caragiale, despre una… pierdută! Că tot este 2012 Anul Caragiale, ar trebui poate să învăţăm cât de mult contează, dacă ai cu adevărat obraz, o acuzaţie de plagiat. Acuzat de un Venturiano răzbunător că ar fi plagiat piesa „Năpasta”, dramă unică în panoplia comică a dramaturgiei carageliene, nenea Iancu nu a dat fuguţa la Academie, ci la avocaţi! Fiind acuzat că ar fi furat opera unui autor maghiar de la 1948, Caragiale a căutat luni şi luni prin bibliotecile din Budapesta şi cele din Transilvania pe autorul cu pricina: autor inventat, text falsificat de acuzatorul ticălos! Cu un avocat redutabil precum Delavrancea, secondat de alţi specialişti, desigur, scumpi, Caragiale a dat bani şi a deschis proces: publicul te mai poate ierta de pentru crimă, nu şi pentru ruşinoasa acuzaţie de furt literar! Între timp, turbulentul acuzator, tânărul care semna, scurt, Caion îşi schimbă acuzaţia: nu, Caragiale ar fi furat după Tolstoi! Dramaturgul a câştigat procesul, dar la recurs Caion a scăpat de puşcărie. Ticălosul care voia să se răzbune pentru o remarcă pe care Caragiale o făcuse împotriva sa în presă, a continuat să-l atace prin reviste, sub aceeaşi acuzaţie: „plagiat”! Scârbit, dramaturgul a adăugat şi această supărare la lista de blestemăţii dâmboviţene care l-au făcut să plece din ţară… Ei bine, acum avem nişte acuzaţii pe care ditai ministrul le acceptă, dar n-o să plece nimeni din ţară şi nici proces nu va fi! La noi s-a împământenit năravul furtului intelectual la drumul mare pe mănosul câmp academic (şi aici nu ne referim la Academie, ci la învăţământ, mai ales cel superior)! Probabil că nu-i student care să nu fie tentat să „inventeze” vreo temă „nouă” luată gata de pe net sau din teze mai vechi, din moment ce în învăţământul românesc este o aşa mare cerere de proiecte noi, iar focul, roata şi săgeata s-au inventat doar o singură dată. Până şi la un recent concurs de jurnalism şcolar, deci fără miză mare în bani, joburi ori orgolii, am fost uimit să depistez câţiva elevi care au avut neruşinarea să dea copy paste şi apoi să semneze interviuri luate de alţii unor mari personalităţi, fără ca profesorilor îndrumători să le treacă prin cap să verifice! Copiii îndobitociţi în şcoală rigidă cu lungi citate care trebuie reţinute, în loc să fie lăsaţi să gândească, se răzbună păcălindu-şi dascălii mai leneşi cu net-ul. Şi unii profesori adună munca altora fabricând texte după texte care să figureze apoi în CV-ul care să-i menţină cât mai sus în slujbă. Sistemul încurajează cantitatea în dauna calităţii! Cazul ministrului Educaţiei nu e unicat! Dar chiar este Academia cel mai potrivit „tribunal” pentru plagiatul cu pricina?
