Am prins anul trecut Noaptea muzeelor la Viena… Din zecile de muzee deschise, vreo 50 au fost incluse într-un circuit pentru amărăştean: te urcai deci în autobuze speciale şi tot coborai pe parcurs, până te săturai de artă, de ştiinţe naturale, de curiozităţi… Şi sunt convins că vienezii au mai multe automobile personale decât sunt pe la noi, nu aşteaptă mila Primăriei şi a societăţilor de transport care să-şi ţină şoferii şi noaptea cu ochii deschişi. E drept, când s-a cerut şi coordonat, am mai avut şi noi transportul asigurat nopţile, în noaptea de Înviere de pildă (numai la dus, căci slujba, este drept, ţine până dimineaţă…). Sigur, caşcarabetele ar fi rezolvat în mod natural nevoile noastre dacă, cu ani în urmă, consilieri local posesori de automobile (chiar, atenţie, vedeţi că ăştia promit şi candidează iar!) n-ar fi interzis transportul cu maxi-taxi după orele 22,30, lăsând copilele şi copiii, care bat în nopţile de vară Faleza sau se duc pe la spectacole în pieţe, să fure bani de taxi de la babaci. Mă gândesc la o minimă coordonare la astfel de evenimente, într-o administraţie care se plimbă mai tot timpul cu mânecile suflecate, dând cu târnul mizeria de pe străzi, în loc să dea cu gândul, căutând soluţii. Până şi pe vremea comunismului se observa beneficiul planificării globale a unui eveniment cultural: tovarăşii dădeau telefon „responsabililor” de la instituţii care îşi puteau face pomană cu oameni sau materiale pentru a ieşi impecabil un festival naţional folk ori unul de teatru. Ce-ar fi acum dacă secretarii directorilor unor instituţii de cultură şi-ar trimite mail-uri din timp, pentru a evita să apară evenimente la fel de importante în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, în locuri îndepărtate unul de altul, după şi înainte de o perioadă în care nu se întâmplă mai nimic? Sau să organizeze circuitul „De la mine îl trimit la tine”. Ce-ar fi dacă la un festival naţional ar da năvală şi instituţiile neimplicate direct, în loc să ne tot plângem că „nu suntem oraş turistic”? De ce n-ar deschide, de pildă, standuri, şi muzeele, şi universităţile, şi asociaţiile de creaţie, tot pe Aleea Domnească, la Festivalul naţional al cărţii care urmează? De ce n-ar veni reprezentanţi ai muzeelor, ai caselor de cultură, ai direcţiilor culturale, cu fluturaşi, cu zâmbete, cu CD-uri de prezentare, să lase amintiri celor care vin din toate colţurile ţării la târgul de carte? Să mai „fure” din public, în timpul său liber, sau măcar să încerce. Şi să adauge oferta instituţiei sale, să nu creadă cumva străinii care, uite, mai calcă şi pe la noi, că nu avem decât o bibliotecă printre instituţiile culturale gălăţene. Uite, deja Uniunea Scriitorilor se implică şi în acest an, în festival, cu o zi din Festivalul Antares, participă şi şcoli, şi Centrul Cultural, Teatrul de Păpuşi, alte câteva instituţii care dovedesc faptul că un eveniment poate fi gândit şi la scară mai mare. Am scris toate acestea după ce-am văzut interesul major pentru destindere, curiozitate, socializare, educare mai altfel a copiilor, din partea publicului gălăţean în Noaptea Muzeelor: vreo 500 oaspeţi au vizitat Centrul Cultural, 4.000 Muzeul de Artă, aproape 5.000 Grădina Botanică, peste 8.000 în sediile Muzeului de Istorie. Deci oamenii vor. Să le dăm, zic.
