De mai bine de 10 ani, autorităţile asistă pasive la una dintre cele mai revoltătoare fraude de la Galaţi. Nu, nu este vorba despre privatizarea Combinatului. Şi nici despre afacerile murdare cu terenuri din zona Vânători. Pare oarecum surprinzător, dar japca numărul 1 este, la Galaţi, „Afacerea Oţelul”. Adică, mai la concret, modul cum un club construit şi alimentat din bani publici a devenit, pe nepusă masă, proprietatea unor domni iuţi de mână, care au profitat de faptul că au găsit uşa nepăzită şi s-au instalat confortabil – şi aproape gratuit! – într-o „locuinţă” care nu le aparţine.
Am aruncat un ochi pe bugetele Primăriei Galaţi din 1990 încoace şi am constatat, cu stupoare, că Oţelul Galaţi ne-a costat pe noi, plătitorii de impozite şi taxe, peste 12 milioane de euro! Practic, bugetul public este al doilea mare plătitor în vistieria clubului, după ArcelorMittal. Culmea, niciuna dintre entităţile care au băgat bani în club nu are acţiuni acolo! În schimb, Oţelul Galaţi este proprietatea unor cetăţeni care au plătit câteva sute de euro de fiecare la constituirea unei firme care a acaparat tot: echipă, palmares, culori, dotări.
Spre comparaţie, juridic vorbind, situaţia de la Oţelul este ca şi cum ne-am aduna 5-6 prieteni, am face un SRL şi am trece în patrimoniul acestuia strada Domnească, de la un capăt la altul. Şi nimeni n-ar avea de obiectat, deci noi am avea strada noastră, pe care vom lăsa pe cine vrem noi. Eventual, o putem vinde unui speculator imobiliar că, deh, suntem în economie de piaţă.
Până în urmă cu câteva săptămâni, cei 6 acţionari de la Oţelul – în fapt, toţi foşti directori de uzine ai Combinatului – au stat în umbră. L-au trimis la înaintare pe Ionel Borş, care a lăsat tot timpul de înţeles că, de fapt, clubul gălăţean este al ArcelorMittal, iar acţionarii sunt de faţadă, pe baza unui acord secret, la care oamenii obişnuiţi nu au acces. Între timp, însă, adevărul a ieşit la iveală, după principiul că minciuna are picioare scurte. Câţiva dintre acţionari au recunoscut că patronul indian al Combinatului nu are nicio legătură cu echipa de fotbal şi că, fără dubiu, decizia asupra clubului este atributul celor 6. Ei sunt adevăraţii proprietari, ei au încasat dividende consistente din profitul firmei, ei vor încasa milioanele de euro în cazul în care clubul se vinde unuia dintre investitorii care roiesc pe aici.
Cu alte cuvinte, gălăţenii au plătit 12 milioane de euro (prin intermediul Primăriei Galaţi), ArcelorMittal (în forma privată) a dat şi el vreo 20 de milioane de euro, Combinatul Siderurgic (cu acţionar statul român, adică tot noi, plătitorii de taxe) a cotizat şi el vreo 5 milioane de euro. În schimb, clubul a ajuns în proprietatea unor oameni a căror singură calitate este de ordin speculativ. Au profitat de deruta celor care au gestionat banii publici, au profitat şi de neatenţia patronilor combinatului (aici e de cercetat ce rol a avut dl Borş) şi s-au împroprietărit.
Că lui Lakshmi Mittal nu-i pasă de cele 20 de milioane de euro cheltuite, e treaba lui. Fiecare om face ce vrea cu banii proprii. În schimb, este imposibil de acceptat irosirea banilor publici în ceea ce pare o „frumoasă” deturnare de fonduri. În calitate de plătitor de taxe şi impozit cer Curţii de Conturi să facă lumină în această tenebroasă afacere. Vrea să ştiu unde s-au dus banii gălăţenilor şi cine a încasat profiturile realizate de club. Cer prea mult?!
