- Din păcate, n-am veşti prea bune bune despre combinatul siderurgic de la Galaţi. Producţia scade constant, piaţa oţelului mai are un pic şi pică-n cap, iar patronul indian se gândeşte foarte serios să mai facă nişte restructurări. Asta înseamnă alte câteva sute de familii trimise sub pragul sărăciei. 416 să trăiască! Prezentul şi viitorul României pare legat mai curând de pomană decât de profit...
- Ceea ce se întâmplă la ArcelorMittal este cumva exponenţial pentru întregul oraş. În ultimii 20 de ani, la Combinat au dispărut vreo 25.000 de locuri de muncă, iar asta se vede şi în starea generală a Galaţiului. Puterea de cumpărare a gălăţenilor este tot mai mică, dovadă şi faptul că, spre exemplu, oraşul nu are încă nici un mall (deci investitorii nu percep că ar fi aici o piaţă de luat în seamă), iar supermarketurile au anunţat o cifră de afaceri la jumătate faţă de acum doi ani. E clar, piaţa locală e secătuită de bani.
- Chiar dacă nu prea ne place să recunoaştem, este evident că atunci când colosul siderurgic strănută, oraşul face gripă. Trebuie să ne amintim că primele restructurări de la Combinat au coincis cu momentul în care sintagma „datorii la întreţinere” a intrat în limbajul de zi cu zi. Milioanele încasate pentru a renunţa de bună voie la locul de muncă nu aveau cum să ţină portofelele pline la nesfârşit. Ceea ce părea să fie cornul abundenţei s-a dovedit în final o cupă cu zeamă de cucută.
- Valurile succesive de disponibilizări colective, dublate de reducerea drastică a comenzilor de oţel şi fontă, au măcinat de fapt întregul edificiu economic local. Căci ArcelorMittal nu este important doar prin sine, ca entitate economică, ci şi prin complicata ţesătură de afaceri care există în jurul lui, pe seama lui. Scăderea cifrei de afaceri a combinatului cu 10% înseamnă o reducere corespunzătoare a cantităţii de energiei consumată, a traficului fluvial, a operaţiunilor portuare, a fluxului de numerar care ajunge în piaţă. Poate părea absurd, dar reducerea activităţii întreprinderii siderurgice gălăţene poate însemna inclusiv scumpirea apei calde, a căldurii şi a apei reci. Să nu uităm că aceste produse indispensabile populaţiei depind de instalaţii aflate în proprietatea ArcelorMittal!
- De câteva zile e oficial că o parte dintre clădirile industriale ale combinatului siderurgic gălăţean se taie la fier vechi. Explicaţia conducerii este că e vorba de instalaţii vechi, scoase din uz. Evident, ar fi o prostie să nu demolezi şi să nu reciclezi o măgăoaie din metal care şi-a pierdut utilitatea. Strict managerial, lucrurile par foarte OK. Psihologic, însă, o astfel de veste nu sună foarte bine pentru angajaţii care – başca! - tocmai ce au aflat că nu peste multă vreme vor fi şi ceva disponibilizări.
- Este evident, ArcelorMittal nu trece prin cea mai fastă perioadă a existenţei sale. Părerea mea e că trebuie, cu toţii, să stăm cu ochii pe Combinat ca pe butelie. Dacă se duce naibii şandramaua, Galaţiul devine un fel de Tecuci 2 (cer scuze de la tecuceni, dar asta e). Adică o comună ceva mai mare, în care cea mai importantă ocupaţie a populaţiei e spartul seminţelor. De floarea-soarelui, băieţi!
Staţi cu ochii pe Combinat! Scris de Costel Crângan
