N-avem obraz! Că altfel ne-ar plesni de ruşine! Am întâlnit ieri un turist italian care se bucura că a găsit la Galaţi ceva natural: o ghiolbănie (asta nu vine de la „ghiol”!, e ceva nasol!) pe care civilizaţia occidentală a cam spălat-o din oraşele turistice ale lumii civilizate. Adică ospătari natural-obraznici, care îţi răspund şi nu spun „merci” la bacşiş. Italianul zgârcit se distra odihnindu-se în arşiţa serii pe puntea unui vaporaş culinar, fără teama că va trebui să scoată şi bani din buzunar. „Uite, mi-a spus el într-un fel de engleză, stau de jumătate de oră, după ceas, şi n-a debarasat nimeni masa. Chelnerul transpiră la masa bruneţilor de acolo, se vede că ăia comandă scump, cu fiţe – eu mă mulţumesc cu aerul de seară şi cu sălbăticia nefardată a chelnerilor. Când va veni unu´ să debaraseze, s-ar putea să anunţe chelneriţa care ia comanda. Dacă aia se mişcă bine în altă jumătate de ceas, vine şi al treilea chelner, cu o parte din comandă, că sucul şi cafeaua vin mai târziu, dacă nu mă uită… Ca să plătesc, asta-i altă chestie, trebuie să îi fac semn nu ştiu căruia dintre ei. Aşa, mai stau gratis un sfert de ceas, trag în piept, free, aerul de Dunăre, cu mireasmă de PET-uri înmuiate, apoi plec: păi, n-am fost eu în restaurant la fluviu? Iar ficatul meu spune „Thank you” că nu i-am dat bere şi cafea. E bine la Galaţi!” Şi a plecat omul meu. Ce să-i zici? Eram măcar mulţumit că n-au fost mai mulţi europeni, să ne vadă cât de atenţi suntem cu capitalul străin pe care-l visăm. Tot vorbim despre turism la Galaţi, un port dotat natural cum altele nu-s pe toată Dunărea, suspinând că aici nu sunt atracţii turistice, neştiindu-le pe cele care există totuşi în umbră sau ar putea fi, neavând bani şi îndemânare să punem în valoare ce ar fi mai uşor de organizat, plângând că nu sunt oameni cu bani pentru deschis noi hoteluri luxoase. Totul este adevărat, însă noi vrem să ne vină turiştii, abia apoi să le facem hoteluri, să le punem flori pe străzi, să le deschidem case memoriale, galerii, colecţii. Întâi să vină turiştii străini – să vadă ce? – şi să lase bani, ca apoi, eventual, om deschide şi noi nişte atracţii pentru ei! Dar, în primul rând, nu-ţi trebuie proiect european pe euroi ca să fii gospodar! Uite, pitoreştile cârciumi cu terasă, unde te coci bine la soare, că doar n-o să-ţi pună patronul aer condiţionat şi afară! (Nici pe microbuze nu e: o doamnă, înainte de a leşina, s-a plâns şoferului, care a replicat că nu trebuia pur şi simplu ca domnii consilieri să dea autorizaţii fără să le condiţioneze de funcţionarea, nu existenţa aparatelor de aer condiţionat!) Nimănui nu-i trece însă prin gând să arunce o căldare subţire cu apă pe trotuarul din faţă, să alunge zăpuşeala, aşa cum se făcea în perioada gospodarilor din interbelic. Sau chiar din comunism. Costă! Dar farmecul unui loc este dat, pe lângă peisaj (iar aici stăm destul de bine) şi de atracţii turistice plus distracţii (ei, aici stăm destul de prost, distrugem chiar şi ce avem!) de oamenii lui, luminoşi, blajini, veseli ori şugubeţi. La noi te claxonează, te înjură pe stradă, în autobuz – ce farmec unic să găsească aici străinul?
Turismul subţire cu obraz se ţine Scris de Victor Cilincă
