Am fost trasă de mânecă privind amendamentul referitor la asfaltarea drumului de la Cuza Vodă. Nu era vorba de aproximativ trei, patru sute de euro, ci fusese greşit redactat.
În loc de 1.350 lei, în document ar fi trebuit să apară 1.350 mii lei, ceea ce ducea suma la vreo 330 de mii de euro. Diferenţă considerabilă, drum cu greutate, nu doar de vreo sută de metri, cât aprecia unul dintre cititorii noştri că s-ar putea face cu mărunţişul aprobat.
Însă nimeni n-a făcut precizarea respectivă în şedinţa Parlamentului şi nici agenţiile de presă n-au preluat-o altfel. Motivaţia apariţiei unei cifre de-a dreptul ilare a fost numărul mare de amendamente şi faptul că greşeala este omenească. Explicaţie la care pot subscrie şi eu, asumându-mi o greşeală care nu-mi aparţine.
Însă, faptul că sutele de euro erau de fapt sute de mii nu-mi schimbă cu nimic raţionamentul. Şi asta din câteva motive cât se poate de clare. În primul rând e drept că parlamentarii pot depune câte amendamente vor muşchii dumnealor, dar asta nu-i scapă de răspunderea de a le redacta corect, chiar atunci când se grăbesc.
În al doilea rând, fărâmiţarea aceasta, aproape voită, de propuneri (pentru festivaluri, biserici şi drumuri comunale etc) naşte întrebarea dacă nu cumva s-a dorit, şi aici mă gândesc chiar la toate culorile politice, pentru că toţi au făcut acelaşi lucru, abaterea atenţiei de la problemele mari ale bugetului la o seamă de dureri mărunte. Care dureri, ar fi putut fi alinate în guvernarea trecută, sau chiar înaintea ei. Nu cumva trebuia să nu vedem pădurea bugetului din cauza puzderiei de copaci din amendamente?
Mai mult, fiecare partid are, fără excepţie, când pleacă de la putere, numai reproşuri pentru predecesori. Greaua moştenire este o placă pusă din patru în patru ani după care, stânga, dreapta sau centrul, depinde cine a fost în frunte, joacă cum îi vine mai bine. De cele mai multe ori în beneficiu personal. Aşa că propunerile de astăzi sunt tot cele de ieri, dorinţele actuale sunt vechi de când lumea şi intenţiile se reiau ciclic, sfidând memoria colectivă.
Cu rezolvările stăm mai prost… Un exemplu cât se poate de local, şi suficient de serios, este drumul de centură şi drumul expres Galaţi Brăila. Cele două drumuri au fost comentate în fel şi chip prin toate conferinţele de presă. Numai podul peste Dunăre şi aeroportul din anii `90 s-au mai bucurat de o atenţie atât de susţinută. Şi iată că, după două decenii de rulaj democratic la putere, n-avem nici aeroport, nici centură sau pod, şi mergem tot pe dig către Brăila, trecând pe lângă un cartier în construcţie, neterminat, ajuns măr al discordiei între două oraşe. Totul începe bine şi se termină prost, de la dorinţe la proiecte.
Să mai dăm exemplul Centrului de Afaceri de lângă Prefectură şi când ar trebuit să fie gata? Sau să ne amintim că e, în continuare, de domeniul viitorului, mult doritul spital judeţean?
Spaţiul nu ne permite enumerarea tuturor proiectelor electorale cu care ne-a fost încântat auzul, mandat după mandat, mai ales în alegeri. De aceea nici nu ne-a mirat suma de câteva sute de euro rostită clar în plenul Parlamentului.
Am ajuns atât de sceptici în privinţa seriozităţii şi a bunei credinţe a celor pe care i-am votat încât nimic nu ne mai miră. Dacă este vorba despre vreo vină, bine ar fi să o împărţim, nici măcar egal, între politicieni şi presă. Să vedem încotro înclină balanţa.
