Un român stabilit de vreo 20 de ani în Belgia (mai precis la Bruges) îmi povestea că acolo, la ei, presiunea pe autorităţi, pentru rezolvarea problemelor foarte importante ale urbei, nu este exercitată atât de presă, cât de societatea civilă. Afirmaţia lui m-a mirat peste poate, căci la noi, în România, lucrurile nu stau deloc aşa. Pe meleagurile mioritice, presa independentă (atâta câtă e…) a fost şi a rămas singurul instrument de echilibru în dialogul dintre contribuabili şi autorităţi. Societatea civilă?! Termen vag! Impresia generală – corectă sau eronată, nu ştiu - este că ONG-uri româneşti sunt doar instrumente de deturnat fonduri publice şi private. Nu o zic eu, ci este mesajul ce vine dinspre Vest, unde sunt deja de notorietate ţepele trase de români în numele unor pretinse cauze nobile.
În Vest, nu e de glumit cu atitudinea civică! Marcel – că aşa îl cheamă pe prietenul meu din Bruges – mi-a povestit, bunăoară, cum activiştii de Mediu au salvat de la hăcuire un părculeţ din oraş. O fâşie de iarbă care urma să devină – atenţie! – nu supermarket sau cârciumă, ci pistă pentru biciclişti. Ei bine, trei organizaţii neguvernamentale au pichetat zilnic, cu pancarte, sediul municipalităţii, au trimis memorii la Parlament, la Guvern şi la UE, ba chiar au făcut o petiţie publică pe care au semnat-o inclusiv proprietarii de biciclete. Cu alte cuvinte, societatea civilă s-a coagulat în jurul ideii că parcul este mai bun decât orice altceva, fie şi un obiectiv „eco”, cum e pista pentru biciclişti.
Urmarea acestei campanii ferme a fost că autorităţile au renunţat la proiect. Societatea civilă a învins. Mai mult decât atât, a demonstrat că este o forţă şi că interesul public poate fi stabilit şi altfel decât în birourile pline cu birocraţi.
A vorbi despre astfel de acţiuni în Galaţiul zilelor noastre este ca şi cum ai compara Chirafteiul cu Parisul. Oricât mi-aş căzni memoria, nu pot descoperi prea multe acţiuni cu susţinere civică în acest judeţ. Mă rog, există ceva pe partea maidanezilor, dar este vorba despre acţiuni cu substrat uneori foarte controversat (inclusiv cu acuzaţii de fraudă). Dacă este să vorbim strict despre oameni şi despre treburile publice arzătoare, rolul societăţii civile dă cu virgulă. Să luăm ca exemplu spaţiile verzi ale Galaţiului. De 20 de ani asistăm la o exterminare a ierbii. La o betonare furioasă. Vă amintiţi să fi fost vreun ONG ecologist care să se opună? Să protesteze? Să se aşeze în faţa betonierelor şi buldozerelor? Eu nu-mi amintesc de aşa ceva!
În schimb, am proaspete în memorie nişte seminarii obosite făcute pe finanţări europene. Cinci pliante colorate, un pix inscripţionat şi trei discursuri în limbaj păsăresc despre „axe prioritate”, „aquis comunitar” şi „green concept”. Cam asta înseamnă conservarea mediului…
Modelul „de succes” din zona de Mediu este perfect aplicabil şi în alte domenii care se pretează la civism: criminalitatea, consumul de droguri, alcoolismul, prostituţia, traficul de carne vie, analfabetismul. În teorie, o mulţime de entităţi româneşti „combat” fenomenul, pe finanţări frumuşele. Practic însă, în teren, în lumea vie, nu se întâmplă nimic concret. Societatea civilă gălăţeană miroase a ţeapă. Vom investiga, vom demasca şi – unde este cazul - vom ajuta. Uşa Vieţii libere este deschisă pentru colaborări oneste!
