Faptul că economia României este deja praf şi pulbere nu mai miră pe nimeni. E o realitate crudă. În aceste condiţii, nu poţi decât să nu rămâi cu gura căscată când constaţi că încă mai există locuri din care se mai poate prădui câte ceva. Luăm exemplul Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, o companie de stat născută din pixul mai marilor de la Bucureşti cu datorii gata făcute către stat.
Nişte băieţi deştepţi au găsit metoda perfectă de a o distruge şi de a pune câte ceva deoparte cu această ocazie. Cazul de la Galaţi a fost investigat pe larg în numerele trecute ale „Vieţii libere”. Pe de altă parte, deşi este vorba de foarte mulţi bani deturnaţi de la stat, acesta este numai vârful aisbergului. Sub atenta oblăduire a politicului, indiferent dacă acesta a fost de culoare roşie, portocalie, galbenă sau verde, activele SNIF s-au volatilizat an de an. În acest moment, SNIF-ul, aflat în insolvenţă, mai trăieşte doar datorită câtorva filiale din ţară.
Ca observator imparţial şi independent nu poţi rămâne indiferent la inventivitatea de care au dat dovadă toţi aceşti domni care au pus mână de la mână pentru distrugerea societăţii, care, într-un stat normal, ar fi fost considerată strategică. Lăsând la o parte Galaţiul, îmi îndrept atenţia spre ce s-a întâmplat în alte locuri din ţară. La Constanţa, de exemplu, un fost angajat SNIF, actualmente mic întreprinzător, s-a ales cu nu mai puţin de 14 tractoare. În momentul în care avea o funcţie la stat, i s-au dat pe inventar respectivele utilaje. Când a zburat din fotoliul cald, şi-a amortizat căderea plecând cu tot cu inventarul din dotare. Un alt angajat, dintr-o altă sucursală, să îi spunem Braşov, a dus fuga cu inventarul mai departe. Printr-o simplă semnătură, a plecat acasă cu nu mai puţin de 80 de excavatoare. Dacă la aceste cazuri adaugi restul filialelor din ţară, suma prăduită poate asigura lejer bugetul unui judeţ pe un an de zile.
Culmea este că unele dintre aceste cazuri au ajuns şi pe birourile procurorilor, însă până în acest moment niciunul dintre cei implicaţi nu se află după gratii. Analizând atent toate aceste cazuri, iese la iveală faptul că absolut toate partidele politice care s-au aflat la guvernarea României sunt părtaşe la acest jaf organizat. După cum mărturisea una dintre sursele mele din această investigaţie, toate anchetele merg minunat până în momentul în care vine un telefon de la Bucureşti, fie de la un senator, fie de la un deputat, fie direct de la un ministru. În momentul apelului, toate problemele dispar. Şi dosarele, şi inventarul făcut anapoda, şi coincidenţele bizare. Când sună telefonul, totul se transformă în magie şi amnezie. Să mai spunem că, deşi presa prezintă pe larg astfel de evenimente, nimeni nu se autosesizează? Pe de altă parte, afaceri precum distrugerea SNIF-ului sunt numai bune de pus sub preş pentru o viitoare campanie electorală. Atunci telefoanele se transformă în bani, dosarele în voturi, iar inventarul în pierderi colaterale. România va redeveni un stat normal de-abia în momentul în care nu va mai conta cine este la capătul celălalt al firului. Când însă se va întâmpla şi minunea asta rămâne de văzut...
