Suntem marfă de supermarket

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ne beştelesc asistentele şi infirmierele când suntem cu sănătatea la pământ şi ne ducem la spital. Iar noi tăcem. Doctorul ne spune că ne internează şi ne operează imediat. Descoperim la Iaşi sau la Bucureşti că diagnosticul lui e total greşit şi că, în loc de operaţie, avem nevoie de fizioterapie. Suntem bucuroşi că am scăpat să nu fim măcelăriţi şi iar tăcem. Fabricile, spaţiile comerciale, fostele CAP-uri au fost tocate mărunt şi distruse chiar sub ochii noştri, iar noi tăcem de mai bine de 20 de ani. Fraude dubioase sunt date în vileag, cei care ar trebui să ia măsuri nu mişcă un deget. Iar noi tăcem.

De douăzeci de ani sunt cam aceleaşi feţe la conducere şi ştim că nu au nici cea mai mică intenţie să lase interesele lor mai prejos de interesele noastre, dar noi tăcem. Ni s-a făcut lehamite, n-am mai mers să-i votăm, dar indiferenţa noastră i-a făcut puternici şi mai lacomi. Prin tăcerea noastră am devenit simplă marfă de supermarket. Suntem tranşaţi, împachetaţi, vânduţi en-gros sau en-detail, zilnic. Şi noi, şi copiii noştri, şi urmaşii copiilor noştri. Şi, Doamne-Dumnezeule!, noi tăcem în continuare.

Au ajuns cei străini să ne pledeze cauza, mai bine decât o facem noi. Cine s-a luptat pentru redeschiderea clinicii de cardiologie infantilă de la Târgu Mureş? Noi, cei care avem copii şi am putea avea (Doamne fereşte!) nevoie de serviciile clinicii? Nu. Se zbate Raed Arafat.

Sau să revenim la un exemplu mai apropiat nouă. Săptămâna aceasta am aflat că primul muzeu de artă contemporană din ţară, Muzeul de Arte Vizuale, va fi evacuat. Problema a stârnit ceva interes. Oamenii au comentat pe www.viata-libera.ro, dar nimeni nu s-a gândit să întreprindă ceva concret. Nimeni, cu excepţia unui fost gălăţean, plecat acum în Canada, care, de la mii de kilometri distanţă, a făcut un gest care se poate vedea cu ochiul liber. A deschis o petiţie on-line. De ce el şi nu noi?

Să ne înţelegem. Nu am nimic cu Arhiepiscopia. Cei de aici au făcut acum opt ani ceea ce trebuia, şi-au apărat interesele. Au mers în instanţă cu certificatul de proprietar. Palatul Episcopal a fost construit din banii Bisericii. Unii spun că ar fi primit la schimb pentru Palatul Episcopal nişte case şi nişte terenuri. Chiar şi aşa, nu era treaba lor să meargă în instanţă cu documentele doveditoare ale schimbului. Administraţia noastră locală de acum opt ani n-a fost în stare să ne apere interesele. Ca să dreagă busuiocul, cei care au venit apoi au promis că ne fac un muzeu nou. Vise, fraţilor! Cum oare alte judeţe au reuşit să atragă de la Uniunea Europeană fonduri în condiţiile în care autorităţile lor locale au venit cu numai 10 sau 20 la sută parte de cofinanţare? Iar noi, care am pus pentru construirea muzeului nou mai bine de jumătate din sumă, n-am fost în stare să obţinem finanţarea. Ce face noua administraţie de nu ştie cum s-au pierdut fondurile europene pentru muzeu? Promisiuni! Vor depune alt proiect, vor aştepta, vor spera… Iar cultura noastră se mută la Piaţă, printre tarabe. Săptămâna aceasta ne-a mai murit un muzeu, alături de altul care ne-a murit luna trecută. Şi aşa, în fiecare zi ne mai moare o şansă, ne mai moare un vis, mai murim spiritual. Şi noi? Noi tăcem.

Citit 1644 ori Ultima modificare Duminică, 04 Noiembrie 2012 20:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.