M-a impresionat să aud povestea unor copii dintr-o comună gălăţeană care au avut şansă ca să facă turism… la Galaţi. Ei bine, unii dintre ei văzuseră înainte Parisul, în altă excursie, dar nu călcaseră încă în capitala de judeţ. Aici înnădesc povestea cu altă poveste: un învăţător din judeţ îşi adusese clasa din judeţ în capitala de judeţ: cu ochii mari, cu căpşorul dat pe spate ca să cuprindă ditai Palatul Navigaţiei, copiii se bucurau de Dunăre de nu se poate! Nu mai văzuseră aşa un pârâu mare în sat la ei! Uite, deci, că putem fi măcar o atracţie turistică… internă, păcat că nu-i dăm pe spate pe străini. Deşi aud mereu limbi străine vorbite pe stradă. Frumos româneşte aud mai rar, căci mulţi gălăţeni preferă limba gangurilor şi maidanelor fără dragoste. Pentru puţinii turişti care vin, desigur, cu treburi, nu ca să admire maidanezi în libertate, Galaţiul arată foarte prăfuit. Te uiţi la câte-un magazin cu ştaif, prin buricul târgului, cu jumătate dintre literele instituţiei căzute de pe firmă. Valabil şi la o instituţie de cultură care chiar face cultură, dar nu are timp, se vede, de „fleacuri”. Am văzut chiar şi o bancă ale cărei litere sunt noaptea parţial stinse pe frontispiciu. Pur şi simplu omului tranziţiei nu-i mai pasă, „nu vede”, uită să mai fie gospodar, să facă ceva din plăcere cu firma lui, cu casa lui plătită de altfel din greu, cu trotuarul lui, care ar trebui să fie măturat de el, din moment ce aşa dă mai bine cu casa aia plătită din greu… La Inelul de Rocadă a căzut cândva, demult, o bucată din tabloul de tablă uriaş cu poze uriaşe din Galaţi. S-a lipit altul, s-a vopsit niţel, dar se cunoaşte… Ei, şi ce? Tot acolo, unul dintre renii săltăreţi, luminoşi, ai Moşului, din instalaţia luminoasă de sărbători, a rămas fără picioare şi aşa a stat! Aşteptăm schimbări în peisajul unui mare oraş, dar ele nu vin! Aud că se închide Domnească, să se facă pietonală. Bine! Bine că se mai închide ceva! Se va deschide un mall, care se construieşte într-o zonă care fusese cândva, pe vremea în care oraşul se năruia mai puţin, o vale naturală, de scurgere a ploilor spre Dunăre. Scurgerea naturală s-a închis… Dar o să mai avem un mall şi să sperăm că nu se va închide şi el, precum altele… În altă parte, pe fosta stradă 23 august, o casă poartă pe zid, fără să se sinchisească de faptul că s-a dus dracului comunismul, inscripţia cu 23 August. Asta nu se „închide”… Mai bine s-ar închide circulaţiei maşinilor strada Cuza: să se pună lampadare de epocă, bănci păzite de hoţii care locuiesc în zonă, să se pună înapoi piatra cubică, să se facă în locul feţei magherniţelor nişte faţade aparente, instalate de Primărie, cam cum se fac decorurile de film. Altfel, ce să-i faci, puţine case arătoase au mai rămas să ne arate gloria trecutului! Apropo, pe Cuza, aşa-zisa Casă Mantu se apropie şi mai mult de o viitoare stare de… mall, sau de altceva mai rentabil decât o casă memorială. I s-a furat deocamdată o parte din gardul de fier forjat. Asta deschide drumul viitorilor hoţi de cărămizi care au mai demolat şi alte case de patrimoniu istoric. Înainte de a o demola de tot, să se deschidă sezonul la turism pentru starea de ruină şi să fie aduşi măcar copii din judeţ…
Sictir masiv, praf şi ceva pulbere! Scris de Victor Cilincă
Mai multe din această categorie:
