Pasiunea noastră bate lăcomia lor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În mod normal, indiferent de deznodământ, aş fi fost sigur că diseară se lasă cu o demonstraţie de mândrie a apartenenţei la tot ce înseamnă Galaţi, o sărbătoare a ceea ce a rămas cam singurul simbol viu colorat al unui oraş gri. Cam la proporţiile celei de acum un an, 11 luni şi trei zile. Nu, nici vorbă să trăim din trecut, e seara în care ne trăim prezentul, o semifinală a Cupei României în care Oţelul ţinteşte la un nou trofeu. Un moment la care câteva mii de gălăţeni stau cu gândul de jumătate de an, singura şansă de a se face performanţă adevărată în acest sezon, de a se lua un trofeu şi de a ajunge în Europa League.

Însă unii cu apucături de bişniţari parcă vor cu ardoare să ne strice sărbătoarea. În timp ce Grigoraş cerea sprijinul presei locale pentru a umple stadionul, iar nucleul galeriei încerca să realizeze o coregrafie specială şi să mobilizeze oraşul pentru acest meci, acţionarii vin şi strică totul, anunţând preţuri foarte mari la bilete. Exact când Oţelul avea nevoie stringentă de un stadion plin, fiindcă adversara este echipa cu cea mai puternică şi mai frumoasă galerie din ţară, ei gonesc suporterii cu preţuri de bişniţă.

Prin această decizie parcă au vrut să arate public că nu-i interesează cu adevărat echipa şi performanţa. Lăcomie? Mai degrabă nepricepere, chiar prostie. Chestia cu tichet care să includă şi meciul următor, experimentată la jocurile cu Steaua şi Severin, s-a dovedit un eşec, la primul nu s-a umplut arena, iar la al doilea tribunele au fost cam goale. Abonamentele sunt valabile şi în Cupă, s-a invocat promovarea acestora, dar e mai mult o scuză în bătaie de joc, faci asta la vremea potrivită, nu sacrificând un meci esenţial. 40 de lei pentru tribuna unu sau 25 de lei la a doua sunt sume insuportabile pentru buzunarul multor gălăţeni în aceste vremuri.

Greu de crezut că la aceste preţuri vor fi mai mult de 3.000 de gălăţeni în stadion şi nici măcar financiar nu se justifică biletele la suprapreţ. Nu e mai bine să vinzi 11.000 de bilete cu 15 lei, plus alte 5.000 la meciul cu Chiajna, decât 3.000 de bilete cu 40 lei?

Îmi este tot mai clar că acţionarii FC Oţelul S.A. văd fotbalul doar ca pe o afacere, cu pasiunea din fenomen pusă pe plan secundar. Când vor înţelegere că de fapt e invers, că pasiunea stă la baza afacerii, poate vor începe să se priceapă şi la fotbal. Fără pasiunea suporterilor, tribunele ar fi goale şi nimeni nu ar mai veni cu sponsorizări sau publicitate. Fără audienţă, fără rating, adio bani din drepturile de televizare. Fără pasiune, fotbalul nu există, implicit nici afacerea lor.

Şi totuşi, în ciuda piedicilor, trebuie să fie seara noastră, să ne trăim prezentul. Fie doar şi ca răsplată pentru ce ne-a oferit echipa noastră în trecutul apropiat. Măcar pentru 15 şi 22 mai 2011, când ne-a făcut să râdem, să plângem, să ne strângem zeci de mii de gălăţeni la Păpădie sau pe Faleză. Închideţi ochii şi retrăiţi măcar câteva secunde fericirea de ieri şi veţi decide singuri dacă merită să faceţi un sacrificiu.

Până la urmă, acţionarii au o societate şi atât, noi avem ceva fără de preţ, spiritul Oţelului şi steagul nostru! Putem umple stadionul pentru roşu-alb-albastru, nu e meciul „adameştilor”, ci al nostru, parcă mai mult ca oricând e timpul să nu rămânem doar la vorbe şi lozinci, să arătăm cu adevărat că OŢELUL SUNTEM NOI!

Citit 1183 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Aprilie 2013 18:04

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.