Un părinte normal la cap îşi îndrumă copilul către sport pentru a face mişcare pentru sănătate şi totodată pentru educaţie, să-şi dezvolte spiritul de a lucra în echipă, capacitatea de a lua decizii rapid, de a-şi educa voinţa şi multe alte aspecte similare. Desigur, fiecare îşi doreşte să-şi vadă copilul peste ani campion, dar asta trebuie să fie o ţintă secundară. Dacă timpul va dovedi că puştiul are calităţile necesare să păşească spre marea performanţă, e perfect, dacă nu, nicio supărare, oricum are parte de toate celelalte beneficii ale practicării sportului.
Asta în teorie, pentru că în practică… Dacă nu alegi sau nimereşti antrenorul potrivit, te-ai ars! De asta s-au convins, zilele trecute, părinţii copilelor ce sunt la începuturile practicării handbalului la Danubius 2010 Galaţi, la turneul semifinal de la Iaşi al junioarelor IV. Ce s-a întâmplat acolo nu are nicio legătură cu noţiunile amintite mai sus: blaturi, arbitraje hoţeşti, durităţi tolerate pe teren. Oripilant, mai ales că este vorba de o întrecere a unor copii de numai 12-13 ani, încheiată cu retragerea de pe teren a echipei gălăţene, în jocul decisiv pentru calificarea la turneul final. Că lucrurile au stat aşa o demonstrează decizia federaţiei de majora numărul de echipe calificate, pentru a le face dreptate copilelor de la Danubius 2010, însă tare aş fi vrut o decizie cu adevărat pilduitoare, spre exemplu excluderea din viaţa sportivă a antrenorilor ce s-au pretat la aceste mizerii. Păi, dacă de la o vârstă aşa de mică îi creşti pe juniori prin meciuri strategice, ce pretenţii să ai mai târziu, de unde să mai apară valori sportive şi caracterere puternice la seniorat?
Putem generaliza subiectul la întregul sport românesc, aflat într-o criză profundă şi din această cauză, a antrenorilor de la nivel de copii, care şi-au uitat menirea, dacă şi-au ştiut-o vreodată. Treaba lor este să pună bazele, să formeze sportivi care să facă performanţă adevărată când ajung la vârsta senioratului. La juniorat, rezultatele nu contează decât în formarea mentalităţii de învingător. Însă, tot mai mulţi astfel de tehnicieni au devenit ahtiaţi după rezultate imediate, sunt interesaţi doar de CV-ul personal, nu şi de viitorul copilului, fie dintr-un orgoliu prostesc, fie pentru eventuale prime băneşti.
Mai ales la sporturile individuale, astfel de specimene care îşi spun „antrenori” distrug viitorul puştilor şi prin programul de pregătire. Îi forţează să scoată medalii de la 10 ani, în loc să le planifice explozia în performanţă la momentul optim, al trecerii la seniori. Îi storc când nu sunt copţi, le distrug viitorul. Eventuala scuză cu leafa mica sau lipsa recompensei financiare pentru antrenorul de juniori la un succes notabil al sportivului senior pe care l-a crescut nu stă în picioare. Nu-ţi convine, apucă-te de altceva decât să-ţi baţi joc de copii. Deşi mult mai normală ar fi găsirea de soluţii pentru salarii decente, dar asta e deja altă discuţie.
În concluzie, mare grijă când vă îndrumaţi copilul să facă sport în cadru organizat. Informaţi-vă, căutaţi antrenori devotaţi sportivului, care îşi respectă meseria şi menirea.
