Dacă eşti un director de şcoală care e - ca tot românul imparţial - prin toate partidele şi ai calitatea nemaipomenită de a fi mediocru şi de a nu supăra pe nimeni, ai şanse să rămâi în scaun.
Dacă te pricepi să faci ceva pentru şcoală, te lupţi să găseşti soluţii pentru finanţare, îţi convingi colegii că merită să muncească în plus chiar şi pentru nişte salarii de mizerie, ai toate şansele să fii schimbat din funcţie. Şi toate acestea se întâmplă de cinci ani, de când învăţământul a intrat cu acte în regulă în zodia bunului plac politic. Ca nimeni să nu mai dea explicaţii pentru învârteala profesorilor în scaunele de directori, din 2008, Ministerul Educaţiei nu a mai organizat niciun concurs, refuzând de trei ani să elaboreze metodologia. Astfel, inspectorii generali pot schimba directorii fără să fie traşi la răspundere. Aşa s-a ajuns la situaţii aberante în care oameni valoroşi au fost înlocuiţi din condei, pentru motive care nu ţin de interesul şcolii.
Exemple au fost şi anul trecut şi, din nefericire, situaţia se repetă şi anul acesta. La două dintre şcolile unde progresele se văd cu ochiul liber am avut surpriza ca managerii să fie eliberaţi din funcţie pe motive minore. La Şcoala Nr. 22, fosta directoare a reuşit să dubleze numărul de elevi, a dotat sălile de clasă fără să apeleze la bani strânşi de la părinţi, doar cu finanţarea primită de la Primărie. Anul acesta a încercat să înfiinţeze o clasă de step by step la pregătitoare, dar a fost refuzată de conducerea ISJ. În final, la insistenţele părinţilor, clasa s-a făcut. Motivul oficial invocat de ISJ pentru eliberarea din funcţie a directoarei, a fost faptul că „a promis părinţilor o clasă care nu exista în planul nostru de şcolarizare”. Dar clase care nu existau în planul de şcolarizare s-au înfiinţat şi la alte unităţi de învăţământ, fără să fie schimbaţi directorii. În plus, dacă 40 de părinţi au făcut revoluţie pentru acea clasă, înseamnă că şi ISJ-ul trebuie să ţină cont de aceste nevoi ale comunităţii locale.
La Şcoala Nr. 7, fosta directoare a reuşit să obţină 20 de miliarde finanţare de la Primărie pentru a renova ruinele lăsate de programul guvernului – Campusul „Cuza”. Cum nu s-au mai alocat fonduri, elevii acestei instituţii învăţau într-o unitate demolată. De cinci ani, nici foştii şi nici actualii guvernanţi n-au promis măcar că vor continua lucrările. Dar iată că Şcoala Nr. 7 arată acum ca o floare, iar elevii pot învăţa în condiţii normale. Drept răsplată, directoarei nu i s-a mai prelungit mandatul. Conducerea ISJ susţine că a schimbat-o pentru că a „obstrucţionat” construirea Campusului „Cuza”. Ca şi cum ar fi plouat cu bani pentru continuarea lucrărilor, iar directoarea le-ar fi dat cu piciorul! E drept că, după câte au tras, cu gropile – adevărate pericole chiar în curtea şcolii, cu boschetarii care s-au aciuat în ruinele neterminate de ani buni, nici profesorii, nici părinţii şi nici elevii, nu numai directoarea, nu şi-au mai dorit acolo vreun campus. Dar în niciun caz decizia finală nu ar fi fost a lor!
Este trist ce se întâmplă. Cu atât mai trist cu cât oameni care se pricep şi chiar vor să facă ceva în învăţământ au rămas destul de puţini şi nu merită să fie trataţi despotic, descurajându-li-se orice bună iniţiativă. Mai ales când nu vii cu cineva mai bun în locul lor.
