Nu mi-am propus să fiu fatalist, însă ceea ce se întâmplă cu societatea românească modernă nu-mi poate trezi în nici un caz gânduri optimiste. Nu de alta dar am început să şchiopătăm îngrozitor şi, se pare, iremediabil, în mai toate domeniile fundamentale ale (ca să zic aşa) ştiinţei şi tehnicii. Se pot da exemple cu grămada.
Să luăm ca studiu de caz, să zicem, medicina. Mi-a fost dat zilele trecute să cunosc un tânăr medic gălăţean proaspăt întors din străinătate. Iniţial, am crezut că a revenit pe meleagurile natale pentru că l-a apăsat dorul de casă sau pentru că l-a dezamăgit societatea vestică. Însă aveam să aflu că – şocant! - situaţia este mai degrabă ruşinoasă, ca să nu spun umilitoare. Mai precis, tânărul medic fusese concediat pentru că nu a făcut faţă la rigorile din sistemul medical de acolo.
Un alt medic, albit de muncă aici, în spitalele noastre, mi-a confirmat că a apărut deja un fenomen şi că tot mai mulţi tineri medici se întorc de „afară” cu coada între picioare. Vesticii îi primesc cu braţele deschise – mizând pe prestigiul şcolii medicale româneşti – însă, după ce se lămuresc că medicina românească mai trăieşte doar din amintiri, ne trimit înapoi „podoabele”. Trist, dar cumplit de adevărat.
Cândva exportam creiere. Şi ne mândream cu asta. De la o vreme, mai exportăm doar zidari, cerşetori şi taxe de studii. Foarte mulţi dintre tinerii noştri, conştienţi că şcoala de la noi nu mai e cea fost (uitaţi-vă la clasamentul mondial al universităţilor!), merg să înveţe „afară”. Familiile lor se umplu de datorii ca să-i ţină acolo, dar cei mai mulţi dintre ei nu prin rădăcini în Vest şi se întorc acasă după terminarea studiilor. Sistemul vestic vrea doar „vârfuri”, iar vârfurile sunt puţine. În acelaşi timp, România nu le oferă prea multe şanse celor şcoliţi în străinătate, aşa că, de fapt, totul se învârte într-un cerc vicios, fără cap şi fără coadă. Şi fără perspective.
Să fie foarte clar. Nu pledez pentru analfabetism. Departe de mine gândul. Spun doar că sistemul actual nu mai funcţionează cum trebuie. Pe de o parte, standardele de calitate ale şcolii româneşti au scăzut dramatic. Liceele şi facultăţile nu mai oferă cunoaştere, ci distribuie (eventual contra unei taxe) diplome. Dar în spatele acelor cartoane colorate nu se află nimic. Tinerii medici nu ştiu nici măcar să facă o injecţie. Junii istorici nu-l deosebesc pe Ştefan cel Mare de Mihai Viteazul. Tinerii ingineri nu ştiu să desfacă un şurub. Şi tot aşa, desigur cu excepţiile de rigoare, căci şcoala românească mai scoate uneori la lumină şi câte un diamant. Din păcate, tot mai rar…
În acelaşi timp, puţinii specialişti adevăraţi ieşiţi de pe băncile şcolilor au şanse minore să găsească un job decent. Angajatorii privaţi le-au pus deja eticheta de nepricepuţi şi nu se mai complică. La Stat e şi mai greu să se angajeze, căci acolo contează doar câte afişe ai lipit în campanie, ce dosuri ai pupat, ce buzunar ai căptuşit.
Din păcate, de la o vreme, societatea românească produce învinşi pe bandă rulantă. Trist e că mai-marii ţării nu par să se îngrijoreze deloc că naţia decade moral şi intelectual. Şi de ce s-ar îngrijora câtă vreme poporul se complace cu mocirla, votează ca-n Caragiale şi trăieşte ca-n Kafka…
