Ministrul Educaţiei anunţă cu emfază că abia din 2014 va organiza concursuri pentru directori în şcoli. Ca şi cum faptul că de-acum se împlinesc şase ani de când nu s-au mai organizat asemenea examene nu ar reprezenta o problemă pentru învăţământ. Nu spun că înainte de 2008, anul în care s-au organizat pentru ultima dată asemenea concursuri, nu ar fi câştigat tot candidatul care avea culoarea politică asortată cu cea a partidului de la guvernare. Dar măcar exista o metodologie, cei care se prezentau la concurs aveau de îndeplinit nişte condiţii, fără de care nu se puteau cocoţa în scaunul de conducere. Şi, întâmplător sau nu, aşa au ajuns în funcţii şi oameni care au mai făcut şi ceva treabă şi care, măcar de ochii lumii şi de blazonul şcolii, erau în ton cu legislaţia.
Acum, criteriile după care au ajuns să fie numiţi şefii şcolilor sunt cel puţin rizibile. Nu au legătură cu legislaţia, nici cu competenţele, nici măcar cu politica. Politica şcolii, desigur. Numirea directorilor a ajuns să fie o cumetrie de prost gust, menită să te umple de lehamite şi de lipsă de respect. Aşa s-a ajuns ca şi managerii de legendă să fie schimbaţi, doar pentru că fina nu mai ştiu cărui inspector şcolar are vise de mărire sau pentru că nevasta unei pile politice vrea musai să-şi treacă, chiar şi pentru câteva luni de zile, funcţia în CV, sau pentru că X sau Y a petrecut mult timp lipind afişe în campania electorală.
Ca să ne înţelegem, nu spun că oamenii, fie ei şi directori luminaţi, nu au greşelile lor. Nu spun că uneori e mai bine să mai primeneşti ocupantul unui fotoliu de conducere şi nici nu pledez ca directorii să fie unşi pe viaţă. Sa spunem că managerul respectiv chiar trebuia schimbat din funcţie. Dar dintr-o cancelarie întreagă de dascăli care chiar ar fi îndeplinit criteriile prevăzute de lege, este numit unul care n-are nici măcar gradul I, abia s-a titularizat cu nota cinci în mediul rural în urmă cu doi-trei ani şi a ajuns în Galaţi tot cu pile, la pretransfer, apoi direct în cel mai înalt scaun. Nu contează dacă se pricepe să facă treabă, pentru că la noi, mai ales în sistemul bugetar, funcţiile sunt un soi de titluri de nobleţe, nicidecum un loc de muncă unde trebuie să capeţi un grad de responsabilitate astfel încât să devii un exemplu de bună practică şi cel menit să tragă după el întreaga activitate din unitatea de învăţământ.
Toate aceste numiri „pe ochi frumoşi” nu s-ar fi petrecut dacă ministerul n-ar fi lăsat în mod intenţionat alegerea directorilor la mâna inspectorilor generali. Un an-doi, ar fi fost de înţeles. Dar şase?! Deja bate la ochi. Începe să bată la ochi şi să te întrebi care sunt de fapt motivele pentru care se intenţionează să ajungă în funcţii doar oameni uşor manevrabili, uşor de agăţat din cauza mediocrităţii lor. Să fie doar denigrarea ideii de învăţământ astfel încât să se ajungă la stadiul în care oameni needucaţi să fie uşor de prostit pe faţă? Sau să fie ceva mai concret, cum ar fi bunăoară măsluirea alegerilor. Urmează scrutinuri prezidenţiale şi europarlamentare, care în mod automat se vor desfăşura în şcoli. Din această perspectivă, legendele potrivit cărora, în guvernarea trecută, PDL a câştigat alegerile în urma unor pene de curent provocate intenţionat în şcoli par să devină ceva mai mult decât poveşti. Altfel, de ce se lungeşte această stare de lucruri în care directorii sunt numiţi pe criterii neortodoxe, astfel încât să fie coruptibili şi uşor de prins în jocuri de culise, de teamă să nu-şi piardă funcţia.
