Dosarul „Aviasan” (în ambele variante propuse de DNA: cu politicieni şi fără politicieni) a stârnit pasiuni nemăsurate la Galaţi. Problema a fost dezbătută intens în mai toate mediile (evident, în zona politică a fost cea mai mare vânzoleală), iar vorbele din rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie au fost întoarse pe toate părţile. Nedumeririle fundamentale au fost legate, aşa cum era de aşteptat, de bani, complicităţi şi trădare. Cât a furat Boldea? Cine l-a „lucrat”? Cine l-a ajutat?
Ca de obicei, opinia publică s-a divizat războinic. Unii l-au făcut ţăndări pe fostul deputat, adresându-i vorbe grele. Alţii au acuzat furibund clasa politică, în ansamblul ei. Deşi poate părea ciudat, sunt şi păreri corosive la adresa procurorilor, la fel cum şi presa este înfierată că face nu se ştie ce jocuri ascunse prin mediatizarea intensă a subiectului. Mă rog, câte capete, atâtea păreri.
Însă altceva mă intrigă. Cei mai mulţi dintre cei care s-au repezit să se înfrupte din acest subiect suculent au uitat, oarecum surprinzător, că la originea amplului dosar penal se află ani grei de muncă şi o mulţime de riscuri asumate în mod conştient de către o serie de jurnalişti, de procurori şi de politicieni. Personal, nu pot decât să admir faptul că jurnalistul Gelu Ciorici a avut curajul să scrie, primul, despre jongleriile cu terenuri puse la cale de clanul lui Boldea. Gelu îmi povestea la acea vreme cum era sunat în crucea nopţii de persoane necunoscute care-l ameninţau cu bătaia sau cu moartea. I-a fost frică, dar n-a renunţat.
Este la fel de admirabil faptul că, acum câţiva ani, unul dintre politicienii importanţi ai Galaţiului - şi-l numesc aici pe senatorul Gheorghe Saghian - a criticat în mod deschis afacerea „Aviasan”, chiar dacă ştia că ar putea avea mari necazuri. Şi aşa a fost. Bătaia pe care senatorul a primit-o, în 2008, de la doi indivizi mascaţi, a fost aranjată, se pare, chiar de către cei care aveau interes în această afacere scandaloasă. Aceleaşi riscuri şi le-au asumat consilierii locali de la Vânători şi primăriţa Sicuţa Murgu, care au stat ani în şir sub presiunea ameninţărilor cu bătaia şi cu procurorii loiali grupării infracţionale. Bravo lor că n-au cedat!
Nu în ultimul rând, trebui să-i amintesc aici pe anchetatorii din DNA şi din DIICOT. Ei au, cu siguranţă, cele mai mari merite că această afacere murdară nu s-a ascuns sub preş. Condiţii să se întâmple asta erau. Să nu uităm că în mecanismul halucinant al falsurilor au fost implicaţi mai mulţi magistraţi. Practic, a fost o luptă între două tabere cu puteri egale, iar faptul că adevărul a învins este cu totul remarcabil. Se putea foarte uşor să fie invers, caz în care cei care au furat bunul public ne-ar fi privit în continuare cu dispreţ, din limuzinele lor de lux, pe noi, „fraierii care nu ştiu să de descurce în viaţă”. Asta ca să dau un citat din „discursul motivant” al fostului deputat - actualmente inculpat - Mihail Boldea.
Evoluţia dosarului "Aviasan", dincolo de turbulenţele politice şi de tentativele de corupţie, arată că dreptatea n-a murit în România şi că, mai devreme sau mai târziu, fiecare dă socoteală pentru faptele lui. Minciuna are picioare scurte. Să dea bunul Dumnezeu ca acest proverb străvechi să rămâne veşnic un reper moral.Restul e treaba judecătorilor.
