„Unde-ţi va sta capul îţi vor sta şi picioarele!" – spune, „blajin”, un personaj de poveste. O poveste românească bună, din aia „de aur”, dar de pe vremea în care băieţeii învăţau să taie gâtul găinilor de gătit şi învăţau la şcoală mai ales despre „patriotism”, adică lupte, „bătaie”... Pe „educatorii” oficiali de stat nu-i taie acum capul la soluţii de bunul-simţ, copiind doar lozinci într-o frumoasă limbă de lemn oficial-europeană. Se pun astfel etichete emisiunilor deocheate numai ca să ştie băieţii la ce nu au voie să se uite… parcă tocmai ca să se uite, se pun, preventiv, şi celor decente! Reclama la filmul de noapte, deocheat, se dă ziua! Uneori, şi filmul! Revistele cu sex sunt învelite, european, în „prezervativ” plastic (transparent!), dar lăsate în vitrină! Când văd atâta ipocrizie, mi se face greaţă! Alteori, părinţii reclamă, ca în cazul mămicii din Floreşti: la Festivalul Internaţional de păpuşi din Cluj, mămica unui băieţel de patru ani (din comuna Floreşti, unde nu cred să fie teatru de păpuşi) a reclamat autorităţilor că un teatru italian a prezentat (aşa cum se întâmplă de vreo patru veacuri!), o poveste prea „violentă”, în care tradiţionalul Pulcinella (Kasper – în Germania, Jean Klaasen – în Ţările de Jos, ba şi Vasilache – pe la noi), ca şi Păcală, ungurul Mateiaş Gâscarul etc., cafteşte personaje răutăcioase, lacome sau idioate. A reclamat şi conotaţii sexuale, dar spectacolul începea la 19,00! Chiar, ce „dăm” copiilor? „Violenţa” multor personaje clasice vine hăăăt, din lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul, a lui Făt-Frumos cu zmeul, a lui Siegfried cu dragonul etc. Poveşti mai cuminţele sunt pentru vârste mai mici, dar chiar şi acolo lupul primeşte „na-na” (vezi odiosul lup din „Capra cu trei iezi”: e ars de viu!) Dar ce mai este astăzi, într-o epocă a unui exagerat „politically correct” violenţa în poveste? Şi în „Vrăjitorul din Oz” o pisică este masacrată de leu, lui Harap Alb îi taie Spânul capul, că tot se lipeşte la loc în poveşti. Şi exemple sunt mii! Tot european privind lucrurile, m-a amuzat să văd cum, de mici, copiii se adaptează la modul „european” de „ideologie”, vorba marxistului. Până mai ieri personajele erau doar „bune” şi „rele”: acum, un micuţ de la o şcoală gălăţeană, repartizat aleator, într-un „proces literar”, tocmai în banca apărătorilor personajului Spânul (poate ar fi preferat alt „post”…), a „pledat”: Spânul provenea, săracu´, „dintr-o familie dezorganizată”, se simţea adică marginalizat de bogatul şi frumosul Făt Frumos – uite-aşa a avut şi el o reacţie ceva mai dură. Actorul Vladimir Găitan rememora la Galaţi vremea comunismului, în care era interzis printr-un ordin ca în filme să apară pahare cu băutură, să se ciocnească şi, Doamne-fereşte, să se sărute careva. Să ne întoarcem acum la cenzură? Dar cine ”cenzurează” chefurile „live” din bloc, sub ochii copiilor?! Iar cărţile şi teatrul educă sau distrează doar? Uneori, distrează vulgar, după modelul spectacolelor pentru maturi. Dar oare vechile poveşti îşi propuneau, toate, să educe, sau numai să uimească, să distreze, să emoţioneze? „Răţuşca cea urâtă” te poate face mai empatic, însă „Făt frumos din lacrimă” al lui Eminescu ar putea fi… interzis, pentru că Muma Pădurii, o bătrână în fond, este ucisă de erou? O dilemă, desigur, europeană. Deocamdată, nu avem timp să educăm copilul acasă, nu avem chef sau putere s-o facem la şcoală - să nu se plângă că e agresat, aşa că punem etichete „de acoperire”, lăsându-l însă să se bată cu zmeii în spatele şcolii!
„Educaţie” cu limbă de lemn european! Scris de Victor Cilincă
Mai multe din această categorie:
