Mintea românului cea de pe urmă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă bucur să constat în ultima vreme o anumită efervescenţă în deşteptarea noastră civică. Fie pentru sau împotriva gazelor de şist, pro sau contra Roşia Montana, de dragul sau de răul maidanezilor oamenii au început să iasă în stradă să-şi spună păsul, să reclame, să ceară să li se respecte opinia. Chiar dacă în spatele acestor proteste se vede mai mult sau mai puţin o mână care trage sforile din interese politice, e bine că măcar cetăţenilor li s-a redeschis pofta să se facă auziţi, pentru că alături de cei cu ochişori albaştri sau cei care au trecut prin cursuri intensive de manipulare, au ieşit, fără îndoială, mulţi oameni de bună credinţă. Iar efectele au început să se vadă. Guvernul a dat în bâlbâială vizavi de Roşia Montana şi Chevron şi-a retras utilajele de la Pungeşti. Până şi cutremurele de la Izvoarele s-au speriat de ieşirea oamenilor în stradă şi au încetat să-i mai zgâlţâie. Şi o victorie împotriva forţelor naturii surde şi absurde nu e de ici de acolo. Doar dacă fierberea din măruntaiele pământului ar avea explicaţii de natură industrială, gen Petrom sau OMV, am putea să minimalizăm această reuşită. Dar nici atunci n-ar fi lucru puţin.

Problema este că nu mai avem prea mult timp ca să ne deşteptăm. Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat mai demult, măcar cu vreo zece ani în urmă, alta ar fi fost acum situaţia. Ca o paranteză: pentru Roşia Montana a protestat o organizaţie franceză pentru prima oară în urmă cu zece ani, noi de ce n-am fost atunci alături de ea?

În fine, spuneam că, dacă am fi avut timp suficient, după aceste exerciţii de democraţie ar fi trebuit să urmeze şi altele. Bunăoară, aşa cum am ieşit în stradă în urmă cu ceva timp, să-l susţinem pe Raed Arafat, ar fi trebuit să ieşim în stradă pentru apărarea lui Ştefan Marincea, care a fost demis de Ponta pentru că a avut îndrăzneala să afirme că Roşia Montană Gold Corporation a falsificat harta Văii Corna, locul unde ar urma să fie amplasat iazul de decantare, ştergând de pe harta Institutului Geologic Român 13 fracturi geologice, pentru a se înlătura temerea că deşeurile toxice se vor infiltra în pânza freatică, dar şi pentru că raportul preliminar al institutului geologic a inclus printre cauzele posibile ale cutremurelor din Galaţi şi unele omeneşti, exploatările de petrol şi gaze din zonă. Dacă s-a ajuns şi la falsificarea ştiinţei de dragul profitului, e grav. E grav şi faptul că dincolo de miza financiară se ascunde o alta, mai periculoasă: Ponta a fost chemat în America, mângâiat pe creştet cu promisiuni de sprijin la prezidenţiale dacă rezolvă, printre altele, şi problema celor două companii fugărite de români. Ar mai trebui bunăoară să ieşim în stradă alături de medicii noştri. Ni se tot promite liberul acces la tratamente în Europa, ca să uităm de faptul că în ultimul timp peste 50.000 de doctori şi asistente au plecat din România. Ar trebui să ieşim să-i sprijinim pe profesori, pentru că sunt singurii care ar mai putea salva de la întunecime mintea copiilor noştri. Asta dacă li se va reda demnitatea cuvenită meseriei. Ar fi multe alte motive care să ne solicite solidaritatea civică, însă aşa cum spuneam, nu mai avem timp pentru aceste exerciţii. Trebuie musai să ne vină mintea românului cea de pe urmă şi să ieşim cu toţii în stradă împotriva politicienilor îmbogăţiţi pe spatele nostru, care-şi permit să ne vândă şi sufletele de dragul profitului lor.

Citit 1163 ori Ultima modificare Joi, 07 Noiembrie 2013 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.