Vai, ce tevatură! Valuri de cerneală şi avalanşe de ipoteze. Însă toată vânzoleala e cam degeaba... Cărţile regionalizării s-au făcut. E tot mai clar că în noua viziune administrativă conurbaţia Galaţi-Brăila nu va fi pol regional, că Vrancea oprişenească va conta doar cel mult la nivel de reprezentanţi, iar Tulcea rămâne doar o anexă turistică a edificiului controlat de cuplul politic Mazăre-Constantinescu.
În acest moment, Galaţiul mai are doar şansa să fie un fel de „locotenent” al generalilor de la malul mării. E o certitudine. Controlul asupra instituţiilor deconcentrate ale Guvernului se împarte deja între cele două judeţe importante, cu avantaj Constanţa. Ceilalţi sunt la „şi alţii”, iar perspectiva e clară: „pruncii” care vor rezulta din mariajul (prin absorbţie) dintre o serie de entităţi guvernamentale vor fi plasaţi tot la Constanţa şi, eventual, Galaţi, în detrimentul celorlalte judeţe din regiune. Pare un demers cinic, dar e de fapt o logică simplă a guvernării, căci aşa se produc mai puţine seisme politice şi se netezesc mai multe orgoliile locale.
Pe de altă parte, dincolo de micile hărţuieli şi de comparaţiile cu caracter mobilizator, trebuie să admitem că Galaţiul şi Constanţa au, de departe, cele mai bune economii din zona de sud-est a ţării. Scârţâie, dar există. Aş putea spune şi că cele două judeţe au cei mai buni oameni politici, dar la capitolul acesta am ceva rezerve. Încă mai aştept să fiu contrazis. Visez la lapte şi miere, dar m-aş mulţumi şi cu drumuri bune, transparenţă instituţională, mai puţine „machiavelisme” şi mai multe investiţii care să creeze locuri de muncă…
N-aş fi pomenit despre oamenii politici dacă n-aş fi cumva obsedat de nişte realităţi economice care-mi dau fiori. În vreme ce Constanţa pare să fie pe val (se investeşte serios în zonă, şomajul scade, PIB-ul creşte), noi încă bâjbâim prin întuneric sub presiunea întrebării „Există viaţă după Combinat?” Eu, unul, sunt convins că există, însă ne lipseşte felinarul care să lumineze cărarea către ieşirea din râpă. Or, tocmai aici e rolul aleşilor noştri: să găsească soluţii viabile pentru atragerea investitorilor.
Contextul fiscal din România de azi nu este o scuză, căci – să fim obiectivi – statul percepe aceleaşi impozite şi la Constanţa, şi la Cluj, şi la Galaţi. Diferenţa o face, aşadar, factorul local, recte lobby-ul, scutirile de taxe, infrastructura, disponibilitatea la parteneriate public-private şi – de ce nu? – mărimea şpăgii cerute pentru avize şi autorizaţii. Însă asta e o altă poveste, care ţine de procurorii anticorupţie.
Nu în ultimul rând, aş vrea să atrag atenţia asupra unui lucru alarmant pentru politicienii noştri. Prin operaţiunea de polarizare a instituţiilor statului la Constanţa, la Galaţi se va înjumătăţi practic (asta în cel mai bun scenariu posibil) numărul de funcţii publice disponibile. Deci bătaia pe ciolan va căpăta aspecte violente, căci una e să poţi oferi susţinătorilor tăi 1000 de posturi în administraţie şi alta e să ai pe mână numai 500. Bătălia electorală va fi câştigată, deci, altfel. Mizez pe cei ce vor şti să-i apropie mai bine pe investitorii care să ajute judeţul să-şi revină din pumnii crizei. S-a dat startul!
P.S.: Amănunte în „Viaţa liberă” de luni.
