Nu ştiu cum Dumnezeu se întâmplă, dar de ceva vreme românii au căzut în dizgraţie în propria lor ţară. Înţeleg - că doar nu trăiesc pe Lună - faptul că englezii ne ţin la distanţă pentru că au experienţe neplăcute cu hoţii şi cerşetorii noştri. Admit că muncitorii români oneşti şi pricepuţi au o viaţă tot mai grea în Spania şi Italia, căci e criză, iar autohtonii au nevoie şi ei de acele locuri de muncă. Însă nu pot să înghit, nici în ruptul capului, faptul că românii au ajuns a cincea roată la căruţă aici, în România.
Ca să înţelegeţi că demersul meu jurnalistic nu este un simplu exerciţiu de retorică, vă ofer şi câteva exemple. Mai mult sau mai puţin întâmplătoare, dar cu siguranţă suficient de relevante cât să se înscrie într-un fenomen. Bunăoară, nu se poate să nu stârnească întrebări faptul că nici una dintre marile companii de telefonie din România nu este condusă de un specialist/manager român. Chiar nu avem în ţară nici un om capabil să facă asta? Ce se ascunde în spatele unei astfel de situaţii? Lipsa noastră de specialişti? Proverbiala corupţie mioritică? O criză de încredere?
Scoborând şi mai adânc în chestiune, ajungem - cum altfel? - la Galaţi. Prilej cu care constatăm că cel mai mare obiectiv industrial din judeţ (numesc aici Combinatul Siderurgic ArcelorMittal) este condus de un francez, după ce ani de-a rândul a fost manageriat de nişte indieni. Unde sunt directorii români? Ceva mai jos în schemă, la partea de organigramă ce se rezumă simplu: „da, şefu’, am înţeles”. La fel se întâmplă şi la a doua mare companie industrială gălăţeană - Şantierul Naval Damen - care este condusă de un olandez. Românii - la munca de jos.
Interesant este că, de la un timp, modelul importului de şefi a fost adaptat şi la nivel interjudeţean. Şi aş da ca exemplu chiar Primăria Galaţi, care a fost garnisită în ultimii doi ani cu şefi aduşi de la Bucureşti. Nu comentez calitatea profesională a acestor oameni „plantaţi” de primarul Marius Stan în poziţii-cheie din administraţia publică locală. O voi face cu alt prilej, când voi strânge toate informaţiile necesare. În schimb, nu pot să nu fiu nedumerit că nu s-a mai găsit la Galaţi nici un specialist în administraţie. Asta - nota bene - în condiţiile în care avem aici facultate de profil, la care 99 la sută dintre profesori sunt băştinaşi.
Sincer, am senzaţia că asistăm acum la o simplă rotaţie a cadrelor. Seamănă a management, dar nu e! Circula pe vremuri şi un banc despre asta. Cică se introduc trei şoareci într-un sac în care se află o bucată de caşcaval. Dacă laşi pur şi simplu sacul pe masă, în câteva ore şoarecii devorează caşcavalul, apoi fac o gaură şi fug. În schimb, dacă din două în două minute învârţi cu forţă sacul, şoarecii vor fi tot timpul atât de ameţiţi şi speriaţi încât nu se ating de caşcaval, iar de fugă nici pomeneală.
Mi-ar plăcea să cred că toate aceste întâmplări sunt cumva parte dintr-o soluţie la vechea constatare-scuză „N-avem nemţi”. Tare îmi e teamă, totuşi, ca la mijloc să nu fie, de fapt, altceva. „Grupul organizat” este tot timpul o noţiune ce nu trebuie exclusă din calcul, indiferent de ce parte a „caşcavalului” te-ai afla. Deocamdată nu ştiu cine ar trebui să învârtă sacul.
