Nimeni nu datorează nimic Revoluţiei?!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este trist să constat cât de mult sunt loviţi astăzi de nepăsarea oficială cei care chiar au plătit poliţele Revoluţiei Române: părinţii cu copiii ucişi pe străzi! An de an, ei au rămas tot mai puţini şi mai bolnavi, recunoştinţa, tot mai subţire. Oameni cu gândire simplă au început chiar să le reproşeze pe la colţuri tocmai tinerilor fulgeraţi la 20 de ani că de ce s-au băgat, că uite ce-a ieşit, că „era mai bine înainte”.

Azi, şi autorităţile au dureri în bască faţă de urmaşi ori de luptători la Revoluţie: încet-încet, au ajuns la putere oameni care n-au un trecut comunist de ascuns, nu au datorii faţă de electoratul care trebuia să închidă ochii la ce-au făcut ei „în ultimii cinci ani”. Funcţiile politice actuale sunt nişte joburi, în care spui ce trebuie şi faci ce ţi se spune! Nici ciocoii de modă nouă, conştienţi că s-ar descurca în orice sistem corupt, nici delapidatorii bine organizaţi în găşti, îndrăgiţi pentru danii şi sponsorizări, nu se sinchisesc de cei care au crezut că merită să mori pentru ceva înalt! N-au de ce! Nici de părerea revoluţionarilor nu au nevoie: dacă Iliescu nu şi-a permis decât să-i mituiască dându-le drepturi, de doi ani au pierdut indemnizaţiile, pentru certificate adevărate ori măsluite. Un tip care juca alba-neagră în Gară înainte de ´89 e acum „investitor”, alţii au făcut trafic cu locuri de veci, mulţi însă abia îşi duceau zilele din indemnizaţii! Terenuri, loc de veci, casă socială, o slujbă, o nevastă angajată, credite, medicamente, gratuitate la autobuz ori CFR, erau lucruri concrete, mai ales pentru „descurcăreţi”! Când, în 2011, invocându-se criza, s-au tăiat indemnizaţiile, era vorba că se taie doar pentru un an, însă ce-a păpat lupul e bun păpat! Autorităţile, oameni mai tineri, unşi cu alifie europeană, o pot face fără frică. Decât să se aleagă grâul de neghină şi derbdeul, de luptător, mai simplu e să se taie. Erau peste 16.000 de beneficiari de indemnizaţii. Eroi adevăraţi, dar şi canalii. O viermuială de nedescris: curajoşi, patrioţi, dar şi „revoluţionari” care n-au fost la revoluţie ori care au fost la revoluţie numai ca să se aleagă cu ceva, de pomană ori de furat, romantici, revoltaţi, violenţi, disperaţi, luaţi de întâmplare şi din întâmplare, frumoşi, urâţi… Noii demnitari, majoritatea, nu mai pot fi şantajaţi moral, pentru că ei n-au fost comunişti nicio secundă, n-au apucat, deşi unii sunt la fel de răi sau mai răi. Când, prin ´90, primii urcaţi sus pe movilă au fost ori învârtiţi de rang doi în PCR, foşti nomenklaturişti care au învăţat să zâmbească timid şi să-şi facă regulamentar cruce, ăia a trebuit să se pună bine cu revoluţionarii şi să respecte urmaşii celor care au plătit, cert, nota de plată a revoluţiei. Când inginerul Grigorescu, cel eliberat din arest în zilele Revoluţiei, l-a văzut pe primarul Durbacă la mormintele eroilor, a sărit să-l scuipe şi l-a întrebat ce caută de partea asta. Gesturi de genul acelui ou aruncat în capul lui Iliescu... Cu timpul, astfel de gesturi extreme s-au redus la mici bârfe pe fondul marşului cântat în legănat de coroane plătite de instituţii. Probabil că unii dintre revoluţionari vor fi chiar prezenţi duminică la depunerile de coroane, fie ele şi formale, dar unii deja au anunţat că li s-a făcut silă şi vor sta acasă! Nici măcar ei nu (mai) datorează nimic Revoluţiei!

Citit 803 ori Ultima modificare Vineri, 20 Decembrie 2013 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.