Parcă mai ieri citeam, cu nesaţ, prima ediţie a „Vieţii libere”. Tânăr aspirant la libertate, admiram până la lacrimi curajul acelor oameni care scriau despre naşterea unei lumi noi - aproape utopică! - în timp ce lumea cea veche încă nu murise, ci agoniza furioasă, împroşcând cu moarte. Uite că au trecut 24 de ani…
Chiar dacă între timp (mai ales în ultimul deceniu) s-au găsit destui care să pună sub semnul întrebării momentul Decembrie 1989, povestea nebună – prin curaj - de atunci nu poate fi murdărită. Nu poate fi atinsă de aripa năclăită de ură a răului. Nu poate fi alungată din memoria trăitorilor acelor clipe nici măcar dacă s-ar uni împotriva ei toate invectivele Universului. Desigur, încercări vor fi, căci – constat cu amărăciune - a devenit o modă ca opinia publică să fie virulent şi inutil contestatoare.
De când internetul a oferit posibilităţi infinite delatorilor, nihiliştilor şi calomniatorilor de profesie, lumea s-a schimbat. În rău. Curajul de a spune „NU” şi de a-l lua de piept pe ticălos – căci asta s-a întâmplat în Decembrie 1989 – a fost înlocuit cu o tastatură şi cu un bagaj bogat de înjurături. Iar democraţia a pierdut, prin neprezentare, meciul cu istoria. Căci forţa colectivă a unui popor - care poate urni şi munţii din loc dacă îşi doreşte - s-a degradat până la atrofiere. Revoluţie? Ce revoluţie mai pot face nişte oameni care nu îşi asumă opiniile? Forumurile de pe internet au creat monştri. Iar aceşti monştri au devorat însăşi ideea de democraţie, căreia i s-a anulat una dintre valorile ei fundamentale: curajul. Să nu-mi spuneţi că a înjura pe forum, din postură anonimă, înseamnă curaj!
Nu poţi schimba lumea din spatele unei tastaturi decât dacă te cheamă Steve Jobs, Paul Allen sau Bill Gates. Libertatea nu se pierde şi nu se câştigă pe chat. Economia nu înfloreşte pe Facebook, iar clasa politică nu se responsabilizează făcând opoziţie pe HI5. S-a construit o falsă impresie că spaţiul virtual a împins puterea poporului pe cele mai înalte culmi însă, de fapt, s-a întâmplat invers. Stă dovadă, spre exemplu, faptul că orice petiţie on-line care adună sute de mii de semnatari nu reuşeşte să strângă în piaţă – în agora vie - decât câteva sute de oameni. Vărsându-şi furia „pe net”, poporul are impresia că a învins, când de fapt este învins.
La 24 de ani de „Viaţa liberă” – care înseamnă pentru români fix atâţia ani de democraţie – sunt nevoit să constat că ideea de presă liberă a fost compromisă. Au tăvălit-o prin aşternuturi soioase mogulii atârnaţi politic, au siluit-o ziariştii vânduţi, au pocnit-o peste gură afaceriştii interesaţi de un instrument de influenţă dirijată. Frumoasa virgină de acum 24 de ani a ajuns fată bătrână, i-au căzut dinţii şi e chioară de un ochi. Cerşeşte la capra podului şi, uneori, se prostituează pe centură pentru o franzelă şi trei ridichi. Cei care cândva o adulau şi-i cântau serenade, acum o scuipă de peste gard şi, la înghesuială, îi trag şi câte un cot în stomac. Cam în patru-cinci ani vor muri şi ultimele rămăşiţe de presă adevărată, iar spaţiul rămas gol va fi ocupat de manipulatorii de profesie, care ies încet-încet din criogenia la care i-a obligat Decembrie 1989.
E vremea nebunilor. Bucuraţi-vă că merge netul!
