O prietenă care se pregătea să serbeze în Germania Ziua României şi la modul gastronomic, s-a trezit că, de-a lungul şederii sale acolo, i-au luat-o turcii înainte cu musacaua, bulgarii cu sarmalele, ungurii cu palinca şi chiar italienii cu polenta - mămăliga care nu explodează. Nu i-a rămas decât să comande produse de fast food şi să declare că avem tradiţii vechi de pe vremea dacilor şi romanilor.
Între timp, opinia publică din ţară se băşica de groază că Sfântul Valentin ne cotropeşte tineretul, îndemânu-l să-şi dăruiască inimioare capitaliste. Şi am dezgropat Dragobetele, care nu este chiar o sărbătoare a tuturor românilor, da´ se chemă că tot despre dragoste vorbeşte! Patriotic, ne-am cabrat pe strămoşescul eveniment, înjurând sărbătoarea occidentală, ce-i drept, străină nouă, în plus, venită dintr-o lume catolică. Că flăcăii drago-beţi alergau bietele fecioare pe câmp şi aia care avea picioare mai scurte ori gâfâia mai tare ori se împiedica îi cădea pradă, nu a pălit din gloria unei sărbători neaoşe…
Dar ce dracu´ facem măcar în perioade cu totul deosebite, cum sunt Crăciunul sau Anul Nou? Căluşarii se sting, Irozii sucombă, Steaua n-am mai văzut-o, am văzut însă o serie întreagă de lălăieli bahice pe la televiziuni, căci, nu-i aşa, Dionisos vine din vechime cu satiri, bacante, vin şi dansuri deşănţate… M-a oripilat să văd imagini de la o „tradiţională” tăiere a porcului la Lieşti, sărbătoare patronată chiar de primărie, de faţă fiind şi nişte copii, aduşi să vadă „tradiţiile”: asasinarea porcului, de Paşti urmând mielul! În timp ce adulţii degustau ceva la pahar şi măcar se încălzeau, ţâncii căscau ochii la ceremonie. Măcar porcul fusese „asomat”, cum se zice acum la astfel de execuţii în stil european, însă pârlirea era în sine un spectacol greu de suportat. Puştii declaraseră, înainte de belirea porcului, că nu le e teamă de cele ce vor vedea, dar copiii sunt copii… Cândva, copiii care vedeau de mici cum gâlgâie sângele porcului, cum se taie capul găinii şi aceasta se zbate fără cap în faţa porţii erau chemaţi să-şi arate curajul în războaie în care trebuia să-şi bage biata baioneză (pe vremea lui Ştefan, cuţitul coasei, legat în prelungirea băţului, precum o suliţă) în burta duşmanului. Acum e pace! „Bărbat”, fostul copil obişnuit, „tradiţional”, cu sângele, poate să scoată cuţitul din cizmă la o parolă în contradictoriu pentru vreo mândră, la horă. Şi cum tradiţionalele hore s-au cam dus, rămân discotecile, cu păruielile tradiţionale, unde mai apar acum şi săbiile ninja sau mai comodele pistoale…
Bine educaţi au fost an de an şi tinerii de la Ruginoasa. Ei nu au în tradiţie să colinde la mormântul lui Cuza, ci să-şi dea în cap, într-o întrecere cu adevărat tradiţională, cu ajutorul unor ghioage. Şi, dacă ghioaga nu făcea faţă, se mai folosea şi cuţitul. Nimeni n-a murit până acum din asta, observa un localnic într-un reportaj televizat. Ca să scape de bătăi de cap şi aliniindu-se la Europa, Poliţia locală a interzis anul acesta tradiţia: bâtele. Se foloseşte în continuare biciul, cu care poţi cel mult să scoţi un ochi…
Tradiţii vechi din judeţ avem inclusiv legate de priveghi: legarea mâinii mortului şi trasul de sfoară pentru speriat fetele, aruncarea codanelor, cu „leagănul” (doi băieţi iau brusc fata pe un băţ şi-o aruncă peste prag, unele rupându-şi câte ceva) ori „cocostârcul”, un băţ cu cui cu care „uimeşti” fata plânsă, ca să faci haz; dacă nu se infectează… Păi, tradiţionale sunt multe, noi ce alegem?!
