Cine spune că el, cu mâna lui, ar putea să ucidă un câine fără tresară, fie e un mare ticălos, fie i s-a tăbăcit firea atât de tare încât cu greu îl mai impresionează ceva. Asta nu înseamnă că problema maidanezilor nu există, iar cazurile de gălăţeni atacaţi în ultima perioadă de haitele de câini sunt dovezi în acest sens. Că maidanezii sunt o problemă tot mai serioasă e un lucru cu care sunt de acord nu numai gălăţenii, ci 83,3 la sută dintre români, potrivit unui recent sondaj de opinie realizat la nivel naţional.
Dacă este vorba de găsit o soluţie, din start credem că ar trebui să se plece de la premiza că siguranţa cetăţenilor este mai presus de toate, fără însă ca asta să excludă respectul faţă de viaţa animalelor. În această situaţie, varianta ideală ar fi aceea ca toţi câinii fără stăpân să fie adunaţi de pe străzi, să fie sterilizaţi, deparazitaţi, ţinuţi în padocuri sau daţi spre adopţie. Din păcate, oricât am ţine la câini, costurile ar fi necruţătoare. La nivelul Galaţului, potrivit calculelor Ecosal, întreţinerea pe an a 1.000 de câini ar costa cam 840.000 lei. La nivelul municipiului, presupunând că am aduna toţi cei vrei 25.000 de câini aflaţi pe străzi, pentru ţinerea lor în padocuri s-ar ajunge la…. 21 milioane de lei pe an! Ar fi absurd şi din punct de vedere al capacităţilor fizice, cât şi al celor financiar-contabile. De altfel, sunt ţări precum Bulgaria, Grecia sau Polonia, care au încercat aşa ceva. Rezultatul? Adăposturile sunt supraaglomerate, fondurile veşnic insuficiente, iar străzile tot pline de câini.
La extrema cealaltă ar fi varianta ca toţi câinii vagabonzi să fie eutanasiaţi. Dar şi aceasta, credem, e la fel de absurdă. Ar fi un act de cruzime inutil să ucizi toţi câinii fără să încerci să-i salvezi măcar pe unii dintre ei. Nici o ţară civilizată nu a adoptat o astfel de soluţie.
Prin urmare, soluţia nu poate fi decât undeva la mijloc: maidanezii nu sunt lăsaţi pe stradă pentru a fi un pericol pentru viaţa cetăţenilor - câinii fără stăpân sunt ţinuţi pentru perioade limitate în padocuri, după care, dacă nu sunt adoptaţi sau preluaţi de un padoc privat al vreunei organizaţii neguvernamentale, sunt eutanasiaţi. E soluţia aplicată, sub o formă sau alta în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania şi chiar SUA. În ţările în care relaţia autorităţi publice - ONG-uri - simplii cetăţeni funcţionează bine, cei mai mulţi dintre câini au şanse să scape. În Marea Britanie, de exemplu, mai puţin de 10 la sută dintre câini ajung să fie eutanasiaţi, restul fiind adoptaţi sau preluaţi de ONG-uri.
Desigur, numărul de maidanezi de la noi este uriaş. La fel de adevărat este şi că relaţiile dintre autorităţi, ONG-uri şi cetăţeni sunt marcate adesea, dacă nu de interese ce n-au de-a face cu dragostea de animale, cel puţin de neîncredere. Dar la fel de adevărat este că, în condiţiile în care multe zone din Galaţi devin, mai ales după lăsarea întunericului, „teritoriul” haitelor de câini, nu putem să ignorăm această problemă. A amâna găsirea şi aplicarea unei soluţii coerente nu face decât să înrăutăţească şi mai mult situaţia. Ne sunt prieteni câinii, dar nu mai presus de oameni. Chiar dacă unii dintre aceştia din urmă sunt, uneori, mai răi… decât câinii.
