Deşi inflaţia se află la un nivel decent în România, iar poziţia leului faţă de principalele valute este oarecum stabilă, fluxul banilor în economie se manifestă - de circa doi ani - destul de ciudat. Scăderea accentuată a dobânzilor la depozitele bancare, dublată de stagnarea alarmantă a investiţiilor ne arată că ne aflăm în mare cumpănă. Banul - sângele economiei - nu mai circulă, iar de aici derivă o mulţime de probleme care, finalmente, duc la scăderea nivelului de trai al întregii populaţii. Bogatul sărăceşte, iar săracul devine şi mai sărac.
Evident, fac excepţie de la regulă „accidentele economice” cu substrat politic şi afacerile ilegale de pe piaţa neagră. Însă acestea reprezintă doar o parte (specialiştii spun 20-30 la sută) din cea ce înseamnă fluxul financiar din piaţa românească. Departe de mine gândul să exclud din ecuaţie banii "negri" şi "gri". Cred însă că atenţia tuturor trebuie să se îndrepte spre banii „albi”, căci economia subterană nu va putea fi controlată în veacul-vecilor. Să fim, deci, serioşi.
Un lucru este cert în acest moment: economia românească este gripată tocmai pentru că o bună parte din banii potenţial disponibili stau la saltea (în bănci române sau străine). Potrivit statisticilor, românii deţin în bănci cam 45 de miliarde de euro. Enorm! Aproximativ 27 la sută din sumă este în conturile persoanelor juridice, iar restul de 73 la sută în contul persoanelor fizice.
Problema e că dobânzile au scăzut atât de mult încât, de fapt, proprietarul banilor iese în pierdere dacă se iau în calcul rata inflaţiei şi cheltuielile de administrare a contului. Colegii de la „Capital” au calculat cum stă treaba, la toate băncile, la un depozit standard de 5.000 de lei, iar rezultatul a fost şocant: puterea de cumpărare a banilor din cont scade cu 0,1-1,2 la sută pe an. Cu alte cuvinte, dobânda oferită de bancă nu acoperă comisioanele şi rata inflaţiei.
Având în vedere cifrele şi calculele de mai sus, rezultă că românii pierd în fiecare an, pentru că-şi ţin banii în bancă, între 45 de milioane de euro (scenariul optimist) şi 540 de milioane de euro (scenariul pesimist). Asta fără să pun la socoteală faptul că economia, în ansamblul ei, suferă masiv din cauza lipsei de finanţare - deh, banii sunt la ciorap!
Cheia ieşirii din criză ţine, categoric, de schimbarea mentalităţii românilor în ceea ce priveşte destinaţia banilor pe care-i au. Dacă doar 10 la sută din fondurile care zac acum la saltea (şi produc PIERDERI) ar ieşi din bănci şi ar intra în circuitul economic, atunci piaţa ar beneficia de 4,5 miliarde de euro. Iar asta ar însemna, bunăoară, deblocarea pieţei imobiliare (deci scoaterea din moarte clinică a altor bani), ieşirea din comă a sectorului de producţie, crearea de noi locuri de muncă, creşterea consumului, impozite şi taxe la buget.
Un astfel de demers ar fi ca o perfuzie pentru bolnavul deshidratat. Nu îl vindecă, însă îi întăreşte organismul şi îl ajută, finalmente, să învingă boala. Evident, revenind la chestiunea banilor, e nevoie ca şi statul să se implice un pic în problemă, cu nişte măsuri stimulatorii simple. Cum ar fi, spre exemplu, ceva scutiri de taxe pentru investiţii sau chiar subvenţii pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie. Repet: DE PRODUCŢIE. O fi chiar aşa de greu să se găsească nişte idei?
