Până la urmă, impresia finală la spargerea USL este că membrii coaliţiei „stânga-dreapta” au ecranizat fabula „Racul, broasca şi ştiuca”. Prilej cu care au constatat – iar asta va rămâne în manualul de istorie - că e cumplit de greu să urneşti tărăboanţa când, doctrinar vorbind, unul trage „hăis”, iar altul „cea”. Asta ca să nu mai vorbim de orgolii şi despre faptul că e cam utopic să te gândeşti la armonie într-o alianţă din care fac parte oameni fundamental de dreapta şi oameni ireductibil de stânga.
În fine, nu naşterea şi moartea USL e problema zilei, ci efectele economice şi sociale ale dispariţiei acestei alianţe. România este în pragul unei noi crize, care poate adânci înspăimântător colapsul în care se află acum ţara. Semnele se văd deja: cursul valutar are aspect de EKG, investitorii se codesc, administraţia publică este bulversată de noul algoritm politic. Cel puţin până după Paşti, se vor negocia funcţii şi se vor instala noii şefi, deci o serie de instituţii vor fi într-o stare de hibernare vecină cu inexistenţa. Câştigă ceva din asta plătitorul de impozite şi taxe? Cu siguranţă că nu, căci pâinea lui rămâne la fel de puţină şi la fel de amară…
Nu încerc să spun că plecarea PNL de la guvernare ar fi vreun dezastru planetar. Gestul lor tulbură apele, dar nu-i chiar un capăt de lume. Nu de alta, dar nu-mi aduc aminte ca liberalii din Guvern sau cei de aici, de la malul Dunării, să fi făcut, în ultimii doi ani, vreo treabă epocală, cu care să intre în cărţile de istorie. Au fost aceleaşi eterne jocuri politice, aceleaşi hărţuieli şi aceleaşi feţe. Sincer vorbind PNL și PSD au fost o apă și-un pământ: adică mult sub așteptările electoratului. Cred că marea problemă a liberalilor este, acum, furia membrilor din teritoriu. Unii au avut promise funcţii pentru patru ani dar, pen’că s-a rupt căruţa, le primesc doar pentru doi. La jumătate, deci. Cum 50% nu-i totuna cu 100%, cred că o să se lase cu nişte deconturi (dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun) căci şi susţinerea asta politică nu e chiar pe degeaba. Mă rog, e treaba liderilor liberali pe unde scot cămaşa în relaţia lor cu „fanii”. Important este ce facem, în continuare, cu ţara, cu judeţul, cu localitatea.
Dacă la Guvern apele se vor linişti cu siguranţă în câteva zile, aici, la Galaţi, treburile sunt mult mai complicate. Daţi-mi voie să nu cred în promisiunile de concordie gălăţeană. În fapt, primarul Marius Stan a rămas fără majoritate în Consiliul local. Cum nici când avea majoritate nu a reuşit să impună proiecte de anvergură, mă întreb ce va reuşi de aici înainte, cu o susţinere politică atât de mititică şi, pe alocuri, ostilă modernizării. Avem cu toţii motive întemeiate să ne temem că forul local gălăţean va deveni un bâlci. Modul cum s-a dizolvat USL – adică în urma unor hârjoneli infantile – mă determină să iau în considerare faptul că această tactică de hărţuire va continua şi la nivelul Consiliului local. Caz în care în următorii doi ani vom lua, cu toţii, o pauză în ceea ce priveşte speranţa că oraşul va învia. Tristă perspectivă…
Departe de mine gândul să deplâng moartea USL. Nici o formaţiune politică nu merită compasiune, căci trânta politică e ca selecţia naturală: câştigă exemplarul cel mai adaptat. Mă sperie însă spectrul instabilităţii politico-administrative. Trăim vremuri atât de complicate încât nu ne permitem luxul de a juca soarta copiilor noştri la pocherul politic. Eu zic să lăsăm deoparte orgoliile stupide şi ne înhămăm cu toţii la treabă. Gata cu bâlciul!
