Da, cred cu sinceritate că aceasta este realitatea. Numai justiţia mai poate face lumină în hăţişurile politicii româneşti, numai justiţia mai poate salva ce mai este de salvat din ţara asta. Am văzut în ultimii ani cum justiţia din România a "ascuns" în spatele gratiilor nume mari şi, la un moment dat, intangibile ale vieţii politice româneşti. Oameni care veneau în faţa electoratului cu ochi galeşi, de fete mari, au ajuns să înfunde puşcăria. Plecând de la banale evaziuni, trecând prin mită, şantaj şi, nu-i aşa, pentru că suntem la Galaţi, ajungând până la tentative de omor, aceşti oameni i-ar face să roşească până şi pe băieţi cum ar fi Nuţu Cămătaru. Să nu îl uităm pe fratele preşedintelui, încuscrit cu nişte băieţi a căror avere are origini cel puţin dubioase sau pe patronul Antenelor, care a dat 150.000 de euro pe un teren a cărui valoare reală se ridică la peste 60 de milioane de euro. La fel de distractiv este şi cazul lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, marele om bolnav ce a plecat să se trateze prin Statele Unite. Dacă ar fi să-i înşirăm pe toţi, nu ne-ar ajunge trei ziare.
La un ultim recensământ al puşcăriabililor, de prin februarie, reieşea că au ajuns la "răcoare" şapte foşti miniştri, 18 parlamentari şi peste 50 de directori din marile companii de stat. Mult? Puţin? Din nou, nu noi suntem cei care trebuie să hotărască, ci justiţia. Justiţia este cea care trebuie să cureţe o clasă politică ce ne-a adus la disperare. Justiţia este cea care trebuie să aducă România pe un făgaş normal, european. Este păcat că s-a ajuns în acest punct. Este păcat că am ajuns să numărăm dosarele penale ale aleşilor. La o întâlnire cu jurnaliştii din alte judeţe am încercat să facem un exerciţiu de imaginaţie. Fiecare dintre noi am pus pe hârtie numărul dosarelor penale pe care le au, pentru care sunt anchetaţi sau faptele de care sunt suspectaţi oamenii puternici ai fiecărui judeţ. Lucrurile nu au fost deloc roz. Am ajuns la concluzia că peste 90 la sută din clasa politică ar trebui să stea în spatele gratiilor. Cam tragic.
Oricât de multe anchete s-ar scrie în presă despre aceste cazuri, publicul cititor şi comentatorii de meserie vor susţine că jurnaliştii se plasează de o parte sau alta a eşichierului politic. De aceea consider cu tărie că justiţia este ultima redută. Doar judecătorii pot spune, negru pe alb, că un anumit om a furat sau nu, cât a furat, pe cine a ameninţat, ce fel de evaziune a făcut şi aşa mai departe. Curăţirea clasei politice este la fel de importantă, în acest moment, ca nivelul nostru de trai. Singurul lucru care îi mai poate stopa pe ai noştri aleşi sau numiţi în funcţii publice este frica. Frica de puşcărie. Frica de confiscarea averilor. Frica de pierderea influenţei.
Această frică se simte din plin la dosarul lui Voiculescu. În momentul în care a aflat că este judecat de Camelia Bogdan, judecătorul care a fost recuzat de Vântu pentru CELERITATE, l-au apucat durerile de cap. Pentru că, după mulţi ani de amânări, dosarul ICA se poate finaliza în mai puţin de o lună. Doar în momentul în care va exista o finalitate în aceste dosare nu vom mai ajunge să ne punem ştreangul de gât, precum cei doi pensionari din Harghita, din cauza fraudelor celor care ne conduc.
