Ne tot întrebăm de ce elevii noştri se moleşesc în bănci, nu-şi mai găsesc drumul spre şcoală şi nici nu mai pun preţ pe învăţătură. De mici şi până când termină facultatea, sau chiar şi mai departe, sunt învăţaţi să pună preţ pe diplome care rareori le sunt de un real folos în viaţă. La ce le ajută diploma de bacalaureat? Fireşte, ca să obţină o altă diplomă, cea de la facultate. Nu să te angajezi, nu să-ţi croieşti un viitor şi un drum în viaţă, muncind.
Pentru noi, românii, munca a devenit ceva ruşinos, în goana după hârtiile de pus în ramă. Păcatul capital al şcolii noastre actuale este că-i împinge pe elevi să obţină diplome, fără să ţină cont că hârtiile nu le pot da de mâncare, nu le oferă posibilitatea construirii unui cămin. Şi atunci de ce să ne mai întrebăm de ce sunt atât de debusolaţi adolescenţii? Explicaţia vine de la lipsa de competenţă, de la lipsa de viziune a mai-marilor Educaţiei, care şi-au văzut doar propriile lor interese, nu şi pe cele ale generaţiilor multe de elevi cărora le-a stricat viitorul.
Ecaterina Andronescu a desfiinţat în 2009 şcolile profesionale, dorindu-şi cât mai mulţi elevi cu bacalaureat, care să înfunde apoi facultăţile particulare, de unde să-şi cumpere în rate alte patalamale. Ea însăşi fiind profesor la una dintre aceste instituţii de învăţământ, la fel ca şi colegii săi politicieni. Pentru că puţine sunt universităţile private care chiar şi-au propus să formeze specialişti în afara comerţului cu diplome.
S-a ajuns astfel la situaţia dezastruoasă în care elevii care ar fi putut face o profesională şi ieşi buni meseriaşi stau blocaţi fără nicio perspectivă, pentru că au terminat liceul şi nu se pot angaja nicăieri. Nu că s-ar fi putut angaja undeva dacă ar fi avut bacalaureatul. Aşa ar fi lungit boala încă trei sau patru ani, pe băncile facultăţii, pentru că nici după absolvirea acesteia nu au şanse să-şi găsească un job. În primul rând pentru că nu sunt suficiente locuri de muncă, iar specializările liceelor şi facultăţilor sunt, de cele mai multe ori, anacronice şi fără căutare pe piaţă. În al doilea rând (şi cel mai dureros), pentru că nu sunt pregătiţi să facă faţă cerinţelor unei meserii. La liceu se învaţă doar teorie, deci nu se vor descurca în câmpul muncii, iar la facultate la fel. În plus, mulţi dintre studenţii de astăzi, luaţi cu arcanul la facultăţi cu plată, ca să umple buzunarele unor patroni de fabrici de diplome, nu sunt apţi să urmeze şi să termine o facultate. Şi nici nu au interesul să înveţe, pentru că au fost învăţaţi de mici, de profesori, de părinţi şi de toţi membrii societăţii, că scopul final al demersurilor este să obţină diplome, nu să se descurce pe propriile picioare. Le ce-i trebuie lui învăţătura, dacă patalamaua o poate avea trişând, împuşcând notele, cumpărând bunăvoinţa profesorilor. Învăţământul s-a contaminat de boala diplomelor şi şi-a pierdut raţiunea de a fi: aceea de a-i oferi învăţăcelului abilităţi, adică posibilitatea de a se adapta realităţii în care trăieşte.
În acest context, să nu ne mai mirăm că tinerii şi copiii noştri abandonează cartea şi preferă să înveţe la şcoala vieţii. Până aici, nimic rău, dacă „profesorii” cei mai dornici să-i şcolească atunci când fac o asemenea alegere n-ar fi cei de „după blocuri”.
