Să fim obiectivi! În ultima vreme, patriotismul gălăţenilor trece prin momente de mare cumpănă. Nu mai sunt motive de fală, frate! Până şi rivalitatea istorică dintre Galaţi şi Brăila pare să fi ajuns într-un impas, căci în afară de vreo 20.000 de con-orăşeni în plus (adică în marja de plus/minus 10 la sută), gălăţenii nu mai au cu ce se lăuda în faţa vecinilor de peste Siret.
Până în urmă cu vreo 10-12 ani, mii de brăileni făceau naveta la Galaţi. Băştinaşii glumeau răutăcios că uite aşa află şi brăilenii cum e să munceşti la oraş. Bancul (că banc era; cei „importaţi” erau meseriaşi buni, de care industria locală chiar avea nevoie) nu mai are acum succes, căci mai degrabă fac gălăţenii navetă la Brăila, decât viceversa.
Brăilenii patrioţi spun că, de fapt, e o revenire la situaţia de dinainte de 1945, când Brăila era motorul economic şi cultural al Dunării de Jos, iar Galaţiul erau doar un târg amărât. Acum, deh, parcă nici chiar aşa n-a fost, căci de-a lungul istoriei ambele oraşe au avut momente de glorie, dar şi momente de decădere. Singura epocă în care Galaţiul s-a detaşat clar în faţa Brăilei a fost cea socialistă, când – să fim obiectivi – mărirea s-a bazat pe o industrializare forţată, neviabilă pe termen lung. Lucru care se vede din plin acum, în prezentul nostru tot mai sumbru.
Dacă este să lăsăm orgoliile deoparte şi să analizăm cu luciditate starea actuală a celor două oraşe vecine (probabil cea mai interesantă conurbaţie din România), descoperim că Brăila a luat-o bine în faţa Galaţiului. Argumentul privind populaţia (singurul în favoarea oraşului moldav) nu face nici două parale în faţa realităţii că la Brăila sunt mai puţini şomeri, un PIB mai mare pe cap de locuitor, mai mulţi salariaţi, o infrastructură rutieră ceva mai bună. Că imobilele istorice din oraşul Chiralinei au fost restaurate (şi nu demolate de minoritari, ca la Galaţi). Că Brăila are o activitate culturală net mai vizibilă la nivel naţional şi internaţional.
Apropo de cultură, brăilenii au trei mari evenimente de la care se transmite în direct la posturile TV naţionale: Festivalul Darclee (care tocmai stă să înceapă), Festivalul de folclor (dat integral pe TVR2) şi Festivalul „Zile şi nopţi de teatru european”. Noi ce avem? Concerte scumpe cu fufe care fac play-back?
Desigur, e simplu să ne îmburicăm că suntem şmecheri – precum interlopii brăileanului Crăcănatu la interlopii gălăţeanului Bilă – însă faptele şi cifrele sunt cele care trebuie să vorbească. Brăila e pe val, Galaţiul e sub val. Iar asta se vede din ce în ce mai uşor. Iată! Guvernul a aprobat finanţarea cu 2,5 milioane de euro a unui studiu de fezabilitate pentru pod la Brăila. Pentru tunelul de la Galaţi n-a dat nici măcar 5 bani cu bortă. Nu-i clar?
Evident, putem răcni, caragialesc, că „să ni se deie”. Dar merităm? Galaţiul nu mai înseamnă mare lucru pentru ţară, căci dacă ne uităm în jur constatăm că toată industria locală a dispărut, lăsând loc unor maidane. Uitaţi-vă la întreprinderile care erau cândva emblemele oraşului. La ArcelorMittal, la ICMRS, la INETOF, la IMH, la ISCL, la Pescogal, la laminorul Cristea, la Fusul, la IVV, la Galacta, la Galmopan, la FNC, la Avicola, la 11 Iunie, la câte şi mai câte. Ce mai există din ele? Praful şi pulberea…
E la modă să se caute vinovaţi. Eu zic să nu mai căutăm. E cazul să ne asumăm cu toţii vina distrugerii oraşului. Şi oamenii politici lipsiţi de viziune şi de voinţă. Şi formatorii de opinie care au vizat doar propriul buzunar. Şi oamenii de afaceri care au demolat de zece ori mai mult decât au clădit. Toţi! Iar după ce ne punem cenuşă în cap, e cazul să ne înhămăm la muncă. Să reparăm ce-am stricat. Că noi am stricat!
