Campania pentru alegerile europarlamentare a demarat pe nesimţite. Cine a sesizat până acum faptul că ne aflăm, teoretic vorbind, în mijlocul unei competiţii electorale? Lupta care, chipurile, se desfăşoară acum pare destinată unor alegători-spectatori şi orbi şi surzi.
Lipsa de interes a politicienilor, dar şi a oamenilor simpli pentru acest lucru mă dezarmează, pe undeva. Asta pentru că un fotoliu de parlamentar european nu înseamnă doar excursii dese la Bruxelles, nu reprezintă doar o slujbă bine plătită şi o carte de vizită strălucitoare, ci şi o responsabilitate teribilă şi, până la urmă, un post-cheie într-o instituţie - cheie. Sau, cel puţin asta ar trebui să însemne.
Vina este, din nou, a politicienilor români. Pentru ai noştri, alegerile europarlamentare nu par a fi decât un test pentru ce urmează să se întâmple din punct de vedere politic în lunile din toamnă, sau poate un soi de sondaj de opinie făcut pe bani publici înaintea prezidenţialelor şi un barometru pentru interesul românilor faţă de politicieni.
Dacă în urma acestor alegeri vor apărea sau nu oameni demni să ne reprezinte în PE, nu pare foarte important din punctul lor de vedere.
Exerciţiul democratic care ar trebui să reprezinte evoluţia clasei politice româneşti şi să faciliteze rezolvarea multor probleme din administraţie şi societate nu va fi însă important, mai ales, dintr-un alt motiv în afara celor despre care vorbeam mai sus.
Să raţionăm: de unde izvorăşte tot acest dezinteres politic? Răspunsul se află lângă noi: păi dacă un fotoliu de europarlamentar ar fi însemnat afacere, afacere bună, am fi asistat deja la un război încrâncenat, la dezbateri televizate cu porcăieli, şi ameninţări cu ţepe. Dacă alegerile europarlamentare şi rezultatul lor i-ar fi interesat câtuşi de puţin, pe politicienii români am fi asistat la cu totul altceva decât la scandaluri politice aprinse între Marean şi Medelin şi la altceva decât scuze prezidenţiale penibile. Mai mult, am fi ştiut că la europarlamentare nu candidează doar preşedinţi de club de fotbal abia ieşiţi din arest sau fiice de preşedinte abia ieşite din cluburi de fiţe.
Cum de la Bruxelles şi Strasbourg nu curge însă lapte şi miere s-a ajuns ca luptele de culise, declaraţiile războinice, împărţirea puterii aici, în propria ogradă, să li se pară celor din partidele politice româneşti un subiect mult mai uşor de gestionat şi mult mai practic pentru propria prosperitate în condiţiile în care nimic din ceea ce fac ei nu concordă cu respectarea unor reguli, cu atât mai mult cu cât vorbim despre regulile comunităţii europene.
Mai grav este că nici oamenii cu drept de vot nu înţeleg care e miza acestei bătălii, iar din acest motiv anticipez că vom avea de-a face cu cea mai slabă prezenţă la vot înregistrată vreodată până acum în România.
Sper să mă înşel, iar românii să priceapă că alegerile pentru Parlamentul European sunt, pe undeva, mai importante chiar decât cele pentru Parlamentul României sau pentru Preşedinţie. Dar, după cum merg lucrurile, sunt puţine şanse să se întâmple asta. Cam tot atâtea câte are un orb să nimerească, fără ajutor, cabina de vot.
