Triumful prostiei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Într-un subiect s-a strecurat o greşeală. Explicaţiile de după teza unică de limba şi literatura română, faptul că însuşi reprezentantul ministerului de resort a asigurat populaţia adultă şi de vârstă şcolară că inversarea unor nume nu pune în pericol baremul de notare a elevilor, sunt însă  considerate suficiente pentru a aplana „măruntul” incident.

Numai că nu e primul şi nu este prima dată când în teze sau în subiecte, elaborate de persoane sus-puse din Ministerul Învăţământului, se strecoară astfel de „mărunţişuri” care, inclusiv atunci când nu-i pun pe elevi în dificultate, demonstrează clar că în sistem ceva scârţâie. Când greşeala se repetă, nu mai poate fi considerată o întâmplare. Acolo sus cineva e grăbit, neatent sau chiar nepotrivit pentru funcţie, din moment ce greşelile apar an de an.

De data asta, s-a răzbunat Caragiale. Crunt. Pentru că finalul schiţei „Triumful talentului” ironizează tocmai corupţia din zonele înalte, unde greşeala este omenească, iar intenţia e declarată: ca să ocupi o funcţie îţi trebuie pile. Ghiţă Niţescu şi Niţă Ghiţescu au mai fost încurcaţi odată, nu în desfăşurarea firească a schiţei lui Caragiale, ci în textul propus elevilor. Probabil, ca să înţeleagă bine toată lumea că ei sunt contemporanii noştri, românaşii care se folosesc de cunoştinţe şi pile ca să ocupe funcţii, în care fac apoi greşeli mai mari sau mai mici, după posibilităţi şi conjunctură.

În textele pentru tezele unice n-ar fi trebuit să se omită niciun punct, n-ar fi fost de dorit să lipsească nicio virgulă. Cu matematica simplă a bunului simţ, orice om de pe stradă îţi poate număra situaţiile în care datorită incompetenţei, neatenţiei, dezinteresului unor aflaţi în treburi printr-un post sau altul, au păţit-o deseori. Şi încă rău de tot.

Iar să-i pui pe copii, aflaţi la vârsta nevoii de exemple, în situaţia de a lucra pe un text copiat greşit este cel puţin o dovadă de inconştienţă. În faţa lor nu-ţi poţi cere scuze şi atât. Pentru că greşelile lor sunt notate şi ei răspund pentru ceea ce greşesc. Poate că sunt ultimii din ţara asta care mai răspund în faţa cuiva când fac o greşeală.

Părinţii lor, însă, adică noi, mergem victorioşi din greşeală în greşeală spre dezastrul final. Am înlocuit profesionalismul cu apartenenţa la un partid, sunt situaţii şi locuri unde dacă nu eşti membru nu exişti, am reglementat din nou ocuparea posturilor pe baza unor pseudoconcursuri, unde nu calitatea ci pilele contează, ni se pare firesc să dăm şpagă şi să greşim fără consecinţe.

Nenea Iancu ar râde gros şi ne-ar ironiza cu privire la involuţia noastră rapidă, ne-ar face analiză de text pe citatele şchioape ale politicienilor vanghelizaţi şi pe zicerile pline de ifose ale analiştilor de trei parale. Dar şi fără geniul său, secolul acesta rapid şi subţire se bucură, în România, de suficiente momente vesele şi triste şi poate copia, mai uşor chiar, discursurile lui Caţavencu sau Farfuridi, pretenţiile lui Agamiţă Dandanache etc., ca şi când nimic altceva nu s-ar fi întâmplat între timp.

Triumful talentului se transformă încet, dar sigur, în triumful prostiei. După cum bine se vede din demonstraţia făcută de ministeriabilii noştri la teza de limba şi literatura română. Ce mi-e Ghiţă, ce mi-e Niţă? Pentru ei, în tot ce nu-i atinge sau interesează, e tot una.

Citit 796 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.