Ce m-aş bucura dacă măcar astăzi, de Ziua Marinei, s-ar întâmpla ceva care a devenit mai rar decât prezenţa unui VIP internaţional de talia lui Julio Iglesias la Galaţi. Să văd adică din nou, aşa cum se mai întâmpla în anii trecuţi, pe străzile oraşului dintre ape (başca infiltraţiile babane din subsol, başca inundaţiile periodice din Valea oraşului) maşinile Primăriei udând cu apă de Dunăre străzile încinse! Sigur, mă bucur că vor fi spectacole în aer liber, de-acum obişnuite şi la noi. Deşi nu fastuoase ca la Constanţa, unde sunt defilări nebuneşti şi colorate precum la Rio, ci aşa, o… măzăriche mai mică. Acum vor veni trupele „Pasărea Colibri” şi „Proconsul”, foarte bine! Mă gândesc însă că, aşa cum nu se mănâncă vara cozonac şi nici iarna ouă roşii de Paşti şi nici slănină tot timpul anului, ideea de a da cam acelaşi gen de distracţie cu orice ocazie nu arată o imaginaţie prea mare. Apoi, Ziua Marinei, serbată la… Casa de Cultură a Sindicatelor, unde vor evolua trupele? Sigur, tot acolo este şi festivalul folcloric. Şi e mai comod decât să mergi până la Palatul Navigaţiei, după ce s-a „găurit” Faleza într-atât că nici n-ai pe ce să-ţi aşezi, vorba ceea, fundu´ şi să admiri Dunărea…
Sigur, suprapunerea cu Festivalul Internaţional de Folclor aminteşte că suntem port maritim şi că aici lumea a fost odinioară foarte cosmopolită, mulţi dintre dansatorii care vin acum de peste hotare putând afla că au avut poate străbunici pe aici. Este bine să lucrezi şi cu ce ai şi să foloseşti prilejul reuşitului festival, dar, să fim drepţi, aşa „a căzut”, nu este ceva inventat anume pentru o sărbătoare cu specific. Specifice erau, până acum doi ani, jocurile marinăreşti, răpirea miresei, cu trimitere la frumoasa poveste a (brăilencei…) Chirei Chiralina. Erau tradiţii „marcă înregistrată”, care puteau să fie mai degrabă amplificate, îmbunătăţite, nu desfiinţate! Mai rămâne cursa nautică, un lucru bun şi ceva mai recent, mai rămâne tradiţionala paradă navală (să vedem cât poate fi de ofertantă, cu doar câteva nave aduse tot de la Brăila)… Ce mi se pare deosebit şi frumos gândit este “Ziua gălăţenilor de pretutindeni”, august fiind luna în care fiii rătăcitori ai Galaţiului, cu poveştile lor de succes mai mic sau mai mare de peste hotare se întorc acasă. Ce se va petrece de fapt, rămâne de văzut cât de spectaculos, emoţionant, de neuitat va fi. Ori nu…
Mă uitam într-un ziar gălăţean de pe vremuri, „Acţiunea” din 1937, cu un an înainte de marele boom economic: salve de tun, slujbă religioasă, o petrecere şi o plimbărică pentru mahări, dar şi tradiţionale „distracţii ” (peste Dunăre !), cu jocuri marinăreşti şi exerciţii de război. Şi Fanfara Regimentului 11 Siret, în loc de „Proconsul”. Galaţiul pare să fi rămas captiv undeva în timp… Am putea măcar contribui la atmosferă... vărsând apă pe străzi. Eu o să ies cu sticla mea, ca ofrandă…
Şi uite, iar nu s-au mutat vara Serbările Galaţiului! Unirea din 1859 se făcea… într-o iarnă foarte călduroasă, care făcea posibil pentru Cuza şi unioniştii săi să poată ajunge fără probleme de circulaţie, repede, de la Iaşi la Bucureşti, şi a dat avânt şi bucureştenilor să iasă în stradă, să susţină dubla alegere de domn. Cine ştie ce s-ar fi întâmplat sub nămeţi? Căci da, cred că suntem un popor meteorologic: şi revoluţia din ´89 a avut parte de vreme bună! Dar pentru acel 24 ianuarie 1859 au stat în ger generaţii întregi de copii, scoşi iarnă de iarnă la statuia domnitorului… Iar dacă Ziua Marinei era iarna, nici nu trebuia udate străzile.
