Doamne, iartă-mă, dacă mai înţeleg ceva! Vine Vadim cu Mercedesul la Galaţi şi, după ce-şi ridică poalele (verbal comportamentale) peste cap în piaţă, ne dă coşmaruri cu o conspiraţie internaţională care l-ar împiedica pe Băsescu să candideze.
Asta, după ce preşedintele îşi punea cenuşă pe locul fostei şuviţe în faţa aristocraţiei româneşti refugiate la Paris. În lupta cu sine însuşi şi profund dezamăgit peste hotare de prestaţia sa din ţară, Traian din Dacia europenizată înfruntă autocritic şi lacrimogen valurile crizei mai ceva decât o furtună pe mările de altădată.
Loco, adică prin bălăriile autohtone, din care au ieşit însă ceva afaceri de succes, guvernatorul Băncii Naţionale se repede să ne liniştească în privinţa crizei – ar da semne de oboseală bancară - în timp ce tenismenul vânător şi bacher Ion Ţiriac ne trimite din nou la psiholog să ne tratăm angoasele până dincolo de toamnă, pentru că abia atunci criza va fi în toi.
Patriciu scoate ziare pe bandă rulantă, că astea nu merg cu carburant ci cu reîntoarcerea românilor către rafturile goale din bibliotecă, iar Voiculescu îşi reformează partidul, via Galaţi, prin singurul vicepreşedinte care mai păstrează darul vorbirii în formaţiunea sa politică. Ce vreţi, trăsătură locală, la Galaţi politicienii au stat mai bine cu discursurile decât cu realizările, iar când şi-au mai luat şi zborul către centru au prins aripi de zmei.
Între timp, turista numărul unu a României a descoperit că reţinerile străinilor sunt legate de… vezică. Nu avem toalete, nu vom avea turişti.
Fiecare pasăre, după cum vedeţi, ciripeşte pe limba ei, indiferent de nevoile şi necazurile care-i împing pe români la disperare. N-avem de nici unele, dă seceta peste noi din nou, se închid întreprinderi şi numărul şomerilor creşte, ne îneacă praful şi mizeria, nu ştim să mai vorbim corect româneşte (până şi Mircea Geoană şi-a recunoscut public greşelile, fără să le pună pe seama lui Vanghelie), în schimb plantăm palmieri, consumăm castraveţi spanioli şi îl primim în vizită pe prinţul moştenitor al Japoniei.
Habar nu avem ce rost au alegerile europarlamentare (unii promit bani dacă-i votăm, luaţi băieţi că sunt gratis!) şi ne pregătim cu sârg pentru cele prezidenţiale, măcar că nici un candidat nu are faţă de preşedinte şi n-ar avea ce căuta la mult vizitatul birou din palatul Cotroceni. Iar de criză oricum nu se ocupă nimeni, decât cei care o trăiesc efectiv, dar aceştia n-au decât să se descurce cum pot.
A venit la redacţie o femeie de 46 de ani care arăta de parcă ar fi avut 60. Cântărea cât o plasă umplută la Metro, era bolnavă şi abia se târa după un sprijin pentru a-şi cumpăra medicamentele. Ce să-i spui ei despre candidatura Elenei Băsescu, lecţia de călărie a Elenei Udrea sau necazurile lui Boc?
Apropo, cică s-ar fi supărat pe „şefu” şi s-a plâns la Geoană, zice Tribunul, ca să vă lămuriţi cum merge vorba în ţara asta. Şi să nu comentaţi că exemplele de mai sus nu au nici o legătură unele cu celelalte. Păi cum să aibă? Doar trăim în România şi asta e suficient ca să te ia durerea de cap în orice moment.
