Întotdeauna prea am plâns de mila ticăloşilor mari atunci când au ajuns să îndure prin puşcării o viaţă grea, dar mai bună decât o ducem şi în libertate noi, ăştia mici! Istoria reţine vitejia cutărui domnitor, nu pleacă urechea la „amănunte” de genul acuzaţiilor (fondate ori nu) că ar fi delapidat din birul pentru sultan sau din cel pentru drumuri, jecmănind şi mai mult „prostimea” – plângea poporu´ când li se lua capul domnilor!
Şi presa interbelică era plină de scandaluri uriaşe, precum falimentul băncii Mormoroş-Blank, în ´31, afacerea cu armament Skoda din ´30, până şi partidele de fotbal erau aranjate când al doilea Carol aresta o echipă întreagă care îi bătea echipa… Comuniştii au profitat şi de aceste păcate ca să-şi justifice la început teroarea gulagurilor, ca şi comunarzii revoluţiei fratricide franceze. Şi trebuie să fim nepărtinitori: un fost ministru se plângea într-un film documentar că în închisoarea comunistă i s-a dat zilnic doar mazăre.
Cumplit! Dar… în acelaşi an, bunicul meu murea în Galaţi la foamete, pentru că n-avea de unde să cumpere măcar mazăre, iar bunica făcea pelagră şi orbea de tânără…
Am găsit într-o notă despre Doftana că deţinuţii comunişti primeau acolo mesaje ascunse în… ciubărul cu lapte şi în vreme ce citeam, mă pregăteam să merg la coada mea pentru lapte, care începea din noapte şi se termina hăăăt, după colţ, fără siguranţa că vei „apuca”! Dar poate că laptele o fi fost atunci mai ieftin în zonă (sau rechiziţionat!) decât mazărea? Închisorile comuniste, se ştie deja, erau instrumente de tortură, dar nici azi nu gem de confort închisorile noastre! Până n-au ajuns nişte mahări după gratii, nu s-a obosit nimeni să vadă cum trăieşte o deţinută bătrână acuzată de violenţă sau un tânăr violat în pârnaie, unde-a ajuns furând o găină. Au intrat şi miniştri după gratii, şi poliţişti mari, care îi băgaseră înainte ei pe ăilalţi - se pare că este ca şi stagiul militar – nimeni cu funcţie nu scapă de puşcărie în ţara asta! Mulţi merită, da-i păcat că se intră numai „când trebuie”, ca pe un câmp de bătălie penal.
Dacă te uiţi cât costă (chiar şi legal!) o campanie electorală, la vile şi maşinuţe, constaţi că ar fi mult mai ieftin să instalezi gratii la Palatul Parlamentului, Victoria şi Cotroceni, decât să faci puşcăriile lună pentru dumnealor, aşa cum vrea Udrea la arestul ei. Şi încă a văzut doar arestul, nu vreo veche puşcărie… Degeaba plânge acu´ şi invocă nedreptăţi doamna Ridzi, plânge (pentru mama din ea) premierul Ponta, a plâns invocând nedreptăţi şi fostul premier-colecţionar Năstase! Singurul care chiar n-a stat degeaba în Parlament a fost deputatul Nati Meir care, bănuind că iar o să-i vină rândul, a căutat să-şi îmbunătăţească legislaţia ce urma să i se aplice. "În urmă cu câteva luni mă gândeam să-mi dau demisia din Parlament, pentru ruşinea care era acolo. Stau degeaba, nu fac nimic, iau salariu degeaba. Totul e o ceartă, o bălăcăreală continuă”, reclama chiar el. Apoi, în 2010, israelianul cu cetăţenie română postrevoluţionară, după ce fusese condamnat şi în Israel, primea, acum exact cinci ani, pentru înşelarea unor necăjiţi în căutare de lucru, patru ani închisoare (unul, spor de pedeapsă). Dar un an mai târziu era eliberat condiţionat şi n-am mai auzit să se mai intereseze măcar de amenajarea unor terenuri de sport (în pantă!) pentru deţinuţi, că bani de sifonat mai sunt!
