Practic, poţi face oricând un guvern al României cu oameni de influenţă, politicieni, unii până de curând chiar guvernanţi şi oameni politici, aflaţi în spatele gratiilor! Şi n-aş băga mâna-n foc că de acolo, de „la răcoare”, nu conduc în continuare... Acum însă, în loc să se mire Occidentul de cum ne „duduie” Justiţia, acesta vede doar că mâinile pe care le-a strâns oficial până acum erau… prea lungi! Paradoxal, chiar dovediţi vinovaţi, dar arestaţi, pare-se, doar pentru că acum deranjează, politic, alte tabere de hoţi, delapidatorii noştri marcanţi, traficanţii de influenţă, jecmănitorii de informaţii în folos de gaşcă capătă în puşcărie aura de martiri. Penitenciarul ajungând un fel de masterat, în care, iată, intră omul inginer, agricultor, chiar semianalfabet, studiază nişte „almanahe”- acolo şi ajunge „scriitor”. Desigur, mai citit decât Sadoveanu sau Cărtărescu. Atunci, cum să-i mai studiezi pe clasici la şcoală? Nu-i mai bine, tot vorbind de carte, să înveţe copiii poker?
În SUA, şcolarii care calcă pe bec sunt trimişi după ore să înveţe într-o clasă cu supraveghetor, o „sală de detenţie”- chiar aşa se cheamă. La noi, abia după ce delapidezi eşti trimis la învăţat. În puşcărie. Năstase patru atlase sau Copos tocmai la eliberare acuzat de furt intelectual sau cucernicul Becali primesc reducere scriind (sau punând să li se scrie) cărţi. Şi lumea-i curioasă să afle ce scrie un fost cioban sau un patron de echipă de fotbal sau o „vedetă” TV cu sâni enormi. Deşi cred că un ucigaş ar fi mult mai bine vândut; oare Mailat, „retrocedat” în România, n-o să scrie şi el cărţi despre sexul protejat de cuţit?
Acum, după atâtea arestări şi anchete care tracasează şi nevinovaţii, vor fi tot mai puţini funcţionari, consilieri, primari, directori de prin ministere care să mai aprobe, să mai semneze ceva! De ce să se lege la cap?! Oricum primul lucru învăţat de aleşii noştri după ´89 a fost: ce nu pot face. Şi nu pot face multe. Exemplu: acum, Comisia de Cultură a Consiliului Local a refuzat subvenţionarea unei întreprinderi curajoase şi necesare: scrierea unei Istorii a literaturii române la Dunărea de Jos. Dacă ar fi gândit la fel şi consilierii care au aprobat, pe vremea când eram oraş, ridicarea statuilor, câte sunt, astăzi am fi avut doar bustul lui Dej! O fi înţeles comisia, pusă între ciocanul de stat al bugetului şi nicovala populară a subvenţionării, că Istoria literară ar fi vreo ambiţie a unor autori contemporani, dar trebuie să ne gândim în primul rând la marile capitole despre Hortensia Papadat Bengescu, scriitoare de rang naţional, despre Anton Holban, Costache Conachi, Ion Barbu şi, alături, de Fănuş Neagu sau Mihail Sebastian! Proiectul Bibliotecii judeţene, al universităţilor şi al filialei USR necesită însă nu numai susţinerea tipăririi, ci şi a cercetării, poate chiar de ajutorul unor critici de talie naţională. Sigur, punem placa, populistă, că „trăim vremuri grele”, dar asta nu se aplică şi atunci când sunt aduşi scumpi cântăreţi străini în stradă. Ar mai fi o soluţie: să fie arestaţi criticii, astfel să lucreze gratis din închisoare. Iar aleşii noştri pot lua exemplu de la cele 8.000 de holograme ale unor protestatari din toată lumea care au defilat sub formă de proiecţie, zilele acestea, la Madrid, la adăpost de bastoanele poliţiştilor. Păi, unei holograme nu-i poţi sparge capul. Şi nici nu semnează!
