În prima zi de Paşte ne-am îngrozit numai văzând containerele de prin oraş. Gunoiul umplea pubelele, iar alte zeci de pungi cu deşeuri menajere stăteau ţanţoşe precum curcanii înainte de împerechere, pe lângă containere. Galaţiul arăta, într-adevăr, dezolant. Semăna oarecum cu Galaţiul din iarnă, când maşinile de gunoi ale Ecosal nu reuşiseră să ajungă la punctele de colectare din cauza zăpezii. Am spus „semăna oarecum”, pentru că situaţiile nu prea pot fi comparate. Serviciul de Salubrizare nu a putut interveni atunci zile întregi. Unul dintre colegii mei a sesizat, pe 12 aprilie, printr-un articol însoţit de imagini, publicat pe site-ul ziarului nostru, că problema neridicării gunoiului s-a repetat. Comentariile la adresa Serviciului de Salubrizare nu au întârziat să apară. Unul dintre ele spunea clar că o asemenea situaţie nu ar trebui tolerată şi oamenii responsabili de salubrizare ar trebui concediaţi. Ieri am făcut din nou o tură de oraş, să vedem cum arată punctele de colectare în dimineaţa celei de-a treia zile de Paşte. Erau curate. Luni, „gunoierii” îşi reluaseră activitatea şi, în mare parte, pubelele fuseseră debarasate de deşeuri încă din a doua zi de Paşte.
Bun, dacă angajaţii Ecosal ar trebui să fie concediaţi pentru dreptul lor la o zi de concediu în prima zi de Paşte, poate ar trebui să fie concediat şi fiecare dintre noi pentru orice muc de ţigară, bucată de hârtie sau ambalaj aruncate pe jos şi nu la coşul de gunoi agăţat de stâlp. Poate ar trebui să ni se ia dreptul de cetăţean, pentru că nu ne facem datoria şi aruncăm tot felul de gunoaie unde vedem cu ochii. Poate ar trebui să facem un paria din omul cu maşină scumpă care nu se sinchiseşte să se dea jos din automobil înainte să arunce sacul de gunoi, ci preferă să-l arunce pe geam, undeva lângă pubelă. Să îi luăm dreptul de cetăţean celui care aruncă saci de gunoi în tronsonul blocului! Ne place, nu ne place, suntem sau nu dispuşi să recunoaştem, oraşul nu se murdăreşte singur! Toţi suntem responsabili. Ne-am obişnuit atât de uşor să aruncăm vina mereu în curtea celorlalţi, încât uităm că şi muncitorii de la salubritate sunt oameni. Un amănunt pe care poate ar trebui să ni-l amintim când îi înjurăm fiindcă au o zi liberă de Paşte şi una de Crăciun.
Nu spun că e plăcut să văd pubelele pline, nici că serviciul de salubrizare este perfect şi nici nu pretind că gunoiul miroase a zambile, dar vina o purtăm cu toţii. Într-un fel, suntem vinovaţi şi pentru lipsa apei calde sau a căldurii pe timp de iarnă. Societatea civilă aproape nu există. Permitem. Stăm undeva în subterana noastră şi comentăm, dar nu strigăm, nu ne strângem, nu iscăm revoluţii. Nu avem atitudine, nu avem educaţie. Schimbarea trebuie să vină din noi, cu noi, cu oamenii de rând.
Atâta timp cât preferăm să comentăm, dar nu ne schimbăm comportamentul şi atitudinea, nu ne putem numi - nu europeni, ci nici măcar cetăţeni responsabili ai unui oraş. Nu mai suntem copii, nu ar trebui să avem nevoie de recompense pentru a face ceea ce trebuie. Nu mai suntem copii, nu ar trebui să fim pedepsiţi pentru a face distincţia între bine şi rău.
