Dragostea nu are preţ

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Nu cred că există ceva care să-mi facă mai mare plăcere decât să dăruiesc. Crăciunul este perioada mea favorită din an, pentru că atunci pot să caut, să aleg, să ambalez, să pregătesc daruri pentru cei dragi. Dar să nu sară la gâtul meu cârcotaşii, nu fac asta numai de Crăciun. În limita posibilităţilor, mă gândesc la cei apropiaţi sufletului meu chiar şi fără un motiv special, doar fiindcă văd ceva care le-ar plăcea şi ştiu că micul meu efort de a le dărui acel ceva le va aduce o mare bucurie. Nu atât bucuria de a primi un cadou, ci pe cea de a primi ceva ales special pentru ei, un dar în care să vină, la pachet, gândul meu bun pentru ei. Până la urmă, nu valoarea intrinsecă a unui dar e importantă, ci valoarea lui emoţională. Cel puţin aşa m-au învăţat pe mine părinţii şi bunicile, să mă bucur de un dar, pentru că el este o dovadă de dragoste, nu pentru că e de marcă sau a costat o căruţă de bani.

Evident, la vremuri noi, şi darurile trebuie adaptate. Copiilor de astăzi nu prea le mai poţi oferi jucăriile de acum 30 de ani, poate cu excepţia bicicletelor, care par să nu aibă moarte. Dar nu cred că preţul ar trebui să fie condiţia de bază la alegerea unui cadou. E drept, avem fiecare un buget, inclusiv unul destinat cadoului cu pricina. De cele mai multe ori, poate nu putem alege exact ceea ce şi-a dorit destinatarul şi din motive pecuniare. Dar tot cred că mai important este să alegi în concordanţă cu sufletul omului aceluia - mic sau mare - sau măcar cu gusturile lui, decât să intri în magazin cu ideea că nu depăşeşti o anumită sumă, orice ar fi. Sau, şi mai rău, că trebuie să cheltuieşti o anumită sumă, doar fiindcă omul acela ţi-a oferit un cadou care a costat atât.

Mi s-a întâmplat, în viaţa asta, să primesc un superparfum pe care însă nu l-am folosit niciodată, fiindcă nu mi se potrivea, nu fusese ales cu gândul la mine, ci doar fiindcă era scump şi de firmă. După cum mi s-a întâmplat să primesc şosete tricotate pe care le-am purtat până s-au rupt, fiindcă cine mi le-a dat ştia cât de tare îmi îngheaţă mie picioarele. La rândul meu, i-am cumpărat unui copil două chestii, o jucărie mai scumpă şi un joc despre care ştiam că-l va captiva, fiindcă se plia perfect pe preocupările lui. Şi, evident, jucăria scumpă a fost abandonată prima.

Nu am să-i înţeleg în ruptul capului pe părinţii care îşi rup de la gură, efectiv, pentru o păpuşă de 150 de lei, când mult mai bine pentru copil ar fi să petreacă o zi împreună, să facă o scurtă excursie, să descopere natura, să creeze amintiri. La maturitate, vor uita cu siguranţă păpuşa scumpă sau maşinuţa teleghidată, dar îşi vor aminti că au pescuit cu tata, că au adunat castane din parc, că au lansat lampioane de Ziua Pământului. Îşi vor aminti că au împărţit bucurii cu părinţii, nu codul de bare de pe fundul maşinuţei de curse din supermarket. Îşi vor aminti dragostea din spatele darului, nu eticheta. Iar dragostea nu are preţ.         

Citit 1229 ori Ultima modificare Duminică, 01 Noiembrie 2015 14:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.