Asta e dorinţa mai mult sau mai puţin secretă a politicienilor. Asta e năzuinţa după care se vor ghida timp de un an de zile, cât vor fi daţi la o parte de la ciubărul cu mierea banilor publici. Din această perspectivă, aproape că nici nu-mi vine să am prea multe aşteptări de la guvernul lui Cioloş. Chiar dacă populaţia îl vede pe tehnocratul care a condus una dintre cele mai complicate structuri ale Comisiei Europene şi care a gestionat un buget generos şi a reformat politica agricolă europeană ca pe salvatorul venit să schimbe definitiv lucrurile, e greu de crezut că va fi lăsat să facă asta.
Victoria oamenilor care au ieşit în stradă a cutremurat din temelii mecanisme pe care politicienii le ung de peste un sfert de veac ca să funcţioneze în folosul lor. E normal ca proaspăt maziliţilor să nu le convină asta, e normal să vrea să se întoarcă foarte repede la jilţurile călduţe unde să-şi vadă liniştiţi de furat. Prin urmare, partidele politice nu au niciun interes ca tehnocraţii lui Cioloş să se descurce şi să se remarce prin vreo faptă memorabilă. Asta ar însemna ca ei să fie pe veci discreditaţi şi să nu mai pupe ciolanul niciodată. Sau să-l pupe, dar numai dacă se apucă de reforme serioase în sânul propriilor partide.
Prin urmare, scopul principal al partidelor în următorul an nu va fi sub nicio formă dorinţa reală de a-şi schimba optica în privinţa modului în care-şi vor face treaba pe viitor. Vom asista la o serie de lovituri sub centură, de sabotaje pe faţă, pentru a-i mânji pe tehnocraţi cu tot ce poate fi mai rău. Vom asista la mascarade în care va fi sancţionată dur orice greşeală a miniştrilor lui Cioloş, pentru a demonstra că un guvern de sorginte prezidenţială, aşa cum l-au etichetat unii, nu poate fi soluţia pentru schimbarea mult aşteptată de societate. La ora actuală, în secret, politicienii speră că electoratul se va întoarce în genunchi la ei, descurajat că schimbarea care s-a făcut la presiunea străzii a dat greş. Asta ca să se înveţe minte şi să stea în banca lui altă dată, să nu se mai revolte, pentru că oricum nu reuşeşte să schimbe nimic.
Pe de altă parte, tehnocraţii n-au nici timpul necesar, dar nici pârghiile să schimbe prea multe, atâta timp cât aparatul administrativ din teritoriu este plin de oameni puşi pe criterii politice, dornici de căpătuială, anchilozaţi pe funcţii doar ca să toace bani publici.
Acesta este motivul pentru care opinia publică nu ar trebui să se culce pe-o ureche. Vibraţia revoltei ar trebui menţinută trează pe reţelele de socializare, dar şi în stradă, eventual. Ce-au cusut politicienii în 25 de ani, noi nu putem descoase cu o singură schimbare. Trebuie să rămânem pe poziţii şi să luptăm ca lucrurile să se îndrepte.
Pentru a avea o şansă, guvernul actual nu trebuie să se lase intimidat. Chiar dacă va fi greu, va trebui, la rândul său, să lupte pentru depolitizarea, profesionalizarea şi eficientizarea administraţiei publice. Să insiste pentru preluarea unor bune practici europene, pentru bugete multianuale şi pentru prioritizarea lor, dar mai ales va trebui să fie cu ochii în patru la organizarea licitaţiilor, pentru că acolo se duce grosul banului public pe apa Sâmbetei.
