O dramă tăcută se petrece fără întrerupere în vieţile a mii de gălăţeni. Totul capătă conturul unei tragedii pe holul unui spital sau într-un cabinet medical, odată cu pronunţarea a două cuvinte: Este cancer! Fără a intra în amănunte de ordin numeric, este de ajuns să spunem că patru gălăţeni au primit această teribilă sentinţă, în fiecare zi a anului trecut. Printre ei se numără rude, cunoştinţe, prieteni, colegi sau vecini ai fiecăruia dintre noi. Problema nu constă însă atât în numărul gălăţenilor diagnosticaţi cu această boală, ci mai ales în măsura în care ei reuşesc să-i supravieţuiască. În ciuda progreselor terapeutice spectaculoase făcute în ultimii ani, cancerul continuă să ucidă, şi o face cu atât mai mult cu cât suntem mai săraci şi mai puţin educaţi.
Din nefericire, distanţa care ne desparte de lumea civilizată, şi din acest punct de vedere, este ca de la cer la pământ. Aşa se face că, spre exemplu, o boală complet tratabilă, cum este cancerul de col uterin, ajunge să omoare în România de patru ori mai multe femei decât o face în oricare altă ţară europeană. Iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că Ministerul Sănătăţii se laudă cu un program naţional de depistare precoce a bolii, funcţional însă mai mult pe hârtie.
Bineînţeles, mai mulţi factori şi-au dat concursul pentru a se ajunge la acest trist deznodământ, transformând simplul fapt de a trăi în România într-o neşansă. Înainte de a vorbi despre sărăcia care ne fură şansa la viaţă, este obligatoriu să aducem în discuţie, pe scurt, vina sistemului. Autorităţile sanitare din România au dat dovadă, de multe ori, nu doar de o indiferenţă crasă în abordarea problemei cancerului, ci şi de o la fel de condamnabilă inerţie în luarea unor decizii capitale.
În Galaţi, spre exemplu, incidenţa tumorilor canceroase este printre cele mai mari din ţară. Cu toate acestea, în afară de chimioterapie, pacienţii oncologici gălăţeni mai au la dispoziţie doar o singură opţiune terapeutică, şi aceea depăşită deja de mulţi ani. Este vorba despre cobaltoterapie, o metodă radioterapeutică cu efecte secundare destul de neplăcute. Lucrurile s-ar schimba fără îndoială în bine dacă, în locul învechitului cobaltotron, la Spitalul Judeţean din Galaţi ar fi adus un accelerator liniar de particule. În ciuda promisiunilor făcute de-a lungul ultimilor ani, nimic nu s-a concretizat încă. Astfel, pacienţilor şi aşa grav bolnavi le rămâne varianta proverbialului tren spre Bucureşti sau spre Iaşi, acolo unde sunt întâmpinaţi de obişnuitele liste de aşteptare.
Dincolo de nepăsarea oficială vina aparţine însă şi unora dintre pacienţi. Sunt bolnavi care ajung la medic doar când cancerul se află în ultimele stadii, tocmai pentru că nu înţeleg gravitatea bolii. Atunci, oriunde în lume ne-am afla, posibilităţile de vindecare se transformă mai mult în şanse de supravieţuire. Este exact cazul cancerului de col uterin, care poate fi diagnosticat în primele stadii, pe baza unui test (Papanicolau) simplu, ieftin şi nedureros. Cu toate acestea, multe femei vin la medic abia când boala devine incurabilă. Acest comportament de evitare şi negare a evidenţelor este o problemă ce ţine, în mod hotărâtor şi în egală măsură, de sărăcie şi de lipsa unei educaţii elementare.
