Ceva e putred în învăţământul românesc de ani buni. Cu cât subiectele la examenele naţionale devin mai uşoare, cu atât scade şi procentul celor care obţin note de trecere. Mai marii şcolilor s-au confruntat zilele acestea cu o realitate crudă: nici măcar jumătate dintre viitorii absolvenţi de clasa a VIII-a nu au luat note de trecere la simularea Evaluării Naţionale. Procentul celor care au primit 5,00 la ambele discipline este de 44 la sută, în timp ce la matematică abia 30 la sută au demonstrat că n-au făcut şcoală degeaba. Se pare că pentru 56 la sută dintre elevi statul a cheltuit, opt ani, bani degeaba pe educaţia lor. Din nefericire, vor mai fi încă patru ani în care elevul respectiv va fi ţinut artificial la liceu, timp în care nu va învăţa nimic. Ne vom trezi, din nou, în faţa unei tragedii naţionale: doar 50 la sută au reuşit să promoveze bacalaureatul.
Cel mai simplu este să arătăm cu degetul acuzator spre elevii care, nu-i aşa, nu mai sunt cum am fost noi odată. Nu mai vor să înveţe, stau toată ziua pe telefoane, tablete, televizoare şi calculatoare. Dar nu ne gândim că nu ei sunt adevăraţii vinovaţi şi nici la consecinţele grave pe care toate acestea le vor avea asupra viitorului nostru. Iar fără educaţie şi formare profesională de calitate, economia românească nu devine competitivă şi atractivă, iar noi nu vom putea spera vreodată la un trai decent.
Orice tentativă reală de reformă a Educaţiei se anchilozează din start. Nici planurile cadru, nici programele, nici manualele nu sunt adaptate la cerinţele societăţii în care vor trăi, peste zece ani, aceşti elevi. În şcoala primară, au tot promis că vor simplifica programa, până au complicat-o definitiv şi irevocabil. Se învaţă orice, dar nu se mai fac ore de citit, în care elevul şi învăţătorul să zăbovească asupra textului, să pritocească bine cuvintele şi să scoată planul de idei. Aşa ajungem să avem generaţii întregi de analfabeţi funcţionali, care ştiu să citească un text, dar nu pricep nimic din el. Şi de aici vine marea dramă a învăţământului nostru. Că, fără să pricepi ce citeşti, nu vei putea să înveţi la nicio altă disciplină ceva în mod logic. Cei conştiincioşi vor ajunge precum Trăsnea, învăţând pagini pe dinafară, dar mulţi vor refuza să-şi mai bată capul. Oricum nu-i mai motivează nimic. Dacă, în trecut, admiterea la liceu era condiţionată de un examen destul de serios, acum elevii ştiu că şi cu media 2,00 se vor găsi câteva instituţii de învăţământ care să-i curteze, ca să nu li se desfiinţeze clasele. Chiar şi cei care au obţinut medii de admitere de 5 sau de 6 nu se numără printre muşteriii care, după patru ani de liceu, pot promova bacalaureatul. Cum învăţământul profesional abia a început să prindă nişte rădăcini firave, după ce a fost ras din temelii, nu avem nici măcar certitudinea că tinerii se vor alege măcar cu o meserie. Şcoala românească produce în momentul de faţă absolvenţi cu 12 clase dintre care jumătate se pot lăuda cu o diplomă, pentru unii numai bună de pus în ramă. Cealaltă jumătate, cu excepţia câtorva cazuri, n-are nicio şansă să se facă utilă societăţii şi nici sieşi, găsindu-şi un loc de muncă. Toate aceste lucruri se ştiu prea bine, au fost semnalate de oamenii şcolilor. Dar situaţia trenează de mai bine de 15 ani, iar autorităţile îndreptăţite să ia măsuri pretind că nu observă nimic.
