Faptul că legislaţia din România lasă de dorit nu mai este demult o noutate. Din păcate, este un lucru dovedit din ce în ce mai des în ultima perioadă, indiferent că vorbim de legi din domeniul sanitar, din sistemul juridic sau din cel de învăţământ. Legislaţia românească este compusă din multe legi, iar unele dintre ele se bat cap în cap, astfel că, în loc să rezolve o problemă, mai mult o încurcă. Este o concluzie tristă, dar este crunta realitate.
Concret, cazul unui elev care îşi terorizează nu doar colegii, ci şi profesorii şi vecinii, nu poate fi rezolvat în niciun fel de conducerea unităţii de învăţământ, din cauza unui vid legislativ. Recunoaşte acest lucru chiar un director de şcoală, care este nevoit să ridice din umeri, atunci când este întrebat care ar fi rezolvarea problemei care a pus pe jar câteva zeci de părinţi.
Legislaţia românească îi dă dreptul acestui elev să fie integrat în învăţământul de masă. Ceea ce s-a şi făcut. Din nefericire, însă, elevul cu pricina nu prea poate fi integrat, din cauza comportamentului său extrem de agresiv. Îşi bate colegii, îşi terorizează profesorii şi, mai nou, sare la bătaie chiar la părinţii colegilor săi.
În ciuda faptului că au fost scoase certificate medico-legale pentru elevii bătuţi, că profesorii se tem să îl mai primească la ore, situaţia trenează de mai bine de un an. Iar singura măsură care ar putea fi luată împotriva acestui elev este mutarea lui disciplinară într-o altă şcoală. Aceasta ar fi cea mai drastică pedeapsă, dar şi acest lucru este posibil doar dacă o altă unitate de învăţământ îl primeşte pe elevul problemă.
Cazul de faţă, de la Şcoala Nr. 2, nu este singular. În urmă cu mai bine de un an, o problemă asemănătoare a fost semnalată la un liceu din Galaţi. Nici atunci, nici acum, legislaţia nu s-a putut aplica, pentru că, pur şi simplu, nu prevede vreo soluţie. Copiii se duc în continuare la şcoală cu frica în sân, profesorii intră la oră sub teroarea violenţei unui elev, iar părinţii stau cu sufletul la gură până când îşi văd odraslele acasă. Şi asta zilnic.
Toată lumea înţelege că aceşti copii cu probleme trebuie să meargă la şcoală. Nimeni nu contrazice legislaţia care prevede că ei trebuie integraţi în învăţământul de masă. Dar, dacă tot avem o astfel de prevedere legală, de ce nu alocăm, dragi guvernanţi, şi bani pentru pregătirea cadrelor didactice?
Întreb acest lucru în condiţiile în care, săptămâna trecută, chiar inspectorul şcolar adjunct recunoştea faptul că ar fi nevoei de bani pentru ca învăţătorii şi profesorii, mai ales cei care au deja o experienţă în domeniu, să poată urma cursuri de psihopedagogie, pentru a învăţa să lucreze cu aceşti copii. Organizarea acestor cursuri nu este un moft şi nici o dovadă că profesorii nu ştiu să îşi facă treaba la clasă. Din contră, ar fi o mână de ajutor pentru cei de la catedră, care sunt nevoiţi să lucreze cu o generaţie născută în era tehnologiei, o generaţie care consideră deja că le ştie pe toate şi prezenţa la şcoală este doar o obligaţie impusă de părinţi. Pentru astfel de cursuri este însă nevoie de bani, iar cei din Guvern au alte priorităţi, printre care se numără şi subvenţionarea campaniilor electorale pentru cei care îşi doresc să ajungă primari. Copiii rămân, ca întotdeauna, pe planul doi şi poate ne vom ocupa şi de ei după alegeri...
