Aţi încercat vreodată, voi ăştia sănătoşi, cu toate membrele pe poziţii, să vă puneţi în pielea unor oameni care nu se mai pot folosi de picioare? Fie că merg în cârje ori în scaunul cu rotile, electric sau împins de braţe, şi ei sunt la fel de oameni ca şi noi, ceilalţi. Ba, pe alocuri, au mai multă forţă decât vom fi în stare noi să adunăm într-o viaţă întreagă.
Astfel, nu pot să nu mă mir de fiecare dată când văd că unii îşi parchează maşinile pe trotuar în aşa hal încât nu mai are loc să treacă niciun om pe două picioare, darămite unul pe patru roţi. Un astfel de caz l-am surprins miercuri, pe la Facultatea de Mecanică. BMW, de parcă ar fi fost predestinat, alb strălucitor, bolid lung de vreo trei metri şi jumătate, parcat până în buza gazonului. Şi-aşa pe acolo nu prea e loc, că maşinile sunt parcate pe trotuar şi parcă toţi şoferii o fac dinadins, astfel încât să îngreuneze cât mai mult mersul pietonilor!
În faţa mea, la nici zece metri, am zărit un domn în scaunul cu rotile, gânditor, care se uita la maşinile celelalte, ca să vadă pe unde mai are loc să treacă, astfel încât să ocolească prin stradă. Vorbim de un cetăţean la vreo 50 de ani, imobilizat de soartă într-un scaun cu rotile, nevoit să circule printre maşini, autobuze şi alţi bolizi furioşi, pentru că unui posesor de permis auto i-a fost lene să parcheze în aşa fel încât să lase liber un metru de trotuar. Cam cum scrie la manual, dacă tot e să vorbim despre asta! Şi, unde mai pui că parcarea era făcută fix în faţa unei secţii de poliţie, locaţie de unde, uneori, mai iese câte un domn să inspecteze traficul. Pe ăsta nu l-au văzut!
Acum, de-ar fi ăsta singurul caz de acest gen, poate nu ar fi o problemă. Dar e plin internetul de "Ai parcat ca un bou", "Eu pe unde trec" şi alte astfel de lucruri. Şi, oricât aş încerca, nu pot să nu le dau dreptate celor care se iau de cei care nu ştiu să îşi lase maşina în aşa fel încât să nu încurce lumea. Am şi eu permis de conducere şi am pretenţia că, acolo unde parchez mai prost, o fac pentru că nu am suficient loc, nu pentru că nu îmi pasă de ceilalţi. Însă jur că nu îi pot înţelege pe cei ce se urcă cu maşina pe trotuar până în buza gardurilor şi nici pe cei care îşi lasă maşinile pe linia de tramvai şi se duc să îşi facă treburile, fără să le pese că ţin traficul blocat zeci de minute. Tu, şofer foarte bun, posesor de permis de ani lumină, ce ai în cap când faci una ca asta? O prietenă, imobilizată în scaunul cu rotile din cauza unei distrofii musculare, îmi spunea că astfel de oameni nu şi-au pus niciodată întrebarea “dacă pe aici ar trece mama, sora sau fiica mea, tot aşa mi-aş parca maşina?”.
De multe ori, am încercat să nu îi blamez pe şoferi, dat fiind că locurile de parcare prin Galaţi sunt limitate. De data asta, însă, consider că nesimţirea a ajuns la un nivel greu de acceptat, chiar şi pentru cei care conduc zi de zi. La urma urmei, primul lucru pe care îl înveţi în şcoala de şoferi este să parchezi. Să parchezi astfel încât să le laşi loc şi altora să treacă pe lângă maşina ta. În caz contrar, să nu te mai miri când o găseşti zgâriată. Na, dacă altfel nu a avut loc omul în scaun cu rotile...
